Primăria Teliu, la un pas de a ajunge în stradă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădirea Primăriei şi a Căminului Cultural din comuna Teliu au fost retrocedate fostului proprietar. În prezent, administraţia locală plăteşte chirie pentru cele două imobole, indispensabile comunictăţii locale.

Primarul comunei Teliu, Vasile Şerban, ne-a declarat că a făcut demersuri către Consiliul Judeţean Braşov şi către Guvern pentru a obţine fondurile necesare achiziţionării clădirilor, pentru că plata chiriei nu este o soluţie, fiind afectat bugetul localităţii.

„Am reuşit să ajungem la o înţelegere cu fostul proprietar. Iniţial, ne-a cerut 500.000 de euro, dar până la urmă a acceptat suma de 260.000 de euro. Din păcate, cu toate eforturile noastre şi în contextul în care anul acesta împărţirea banilor pe localităţi s-a făcut cum s-a făcut, suntem în imposibilitatea de a rezolva această problemă”, spune primarul Vasile Şerban.

Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, Claudiu Coman, a precizat că va discuta cu colegii din administraţia judeţeană, pentru a vedea ce soluţii sunt şi dacă pot fi găsite resurse bugetare, în contextul în care Guvernul a alocat judeţului nostru printre cele mai mici sume din ultimii ani.

Căminul Cultural din Teliu este un centru multifuncţional. Aici pot avea loc nu doar spectacole şi să fie organizate nunţi, dar mansarda a fost compartimentată şi sunt zece camere, destinate oaspeţilor.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”