Preţurile apartamentelor de pe piaţă se stabilizează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După trei ani în care preţurile locuinţelor au scăzut permanent, piaţa pare să se stabilizeze, iar preţurile par să intre pe o pantă ascendentă.

La nivel naţional, în luna aprilie preţurile locuinţelor au înregistrat o creştere uşoară. Piaţa dă semne că s-ar afla în căutarea unui punct de echilibru, iar evoluţia înregistrată în aprilie pare să confirme această tendinţă, potrivit www.imobiliare.ro.


Ploieştiul este unul dintre oraşele unde preţurile apartamentelor au crescut în ultima lună. Indicele imobiliare.ro arată, pentru luna aprilie, o valoare medie de 895 euro pe metru pătrat, în creştere cu 1,6% faţă de martie. Cea mai mare creştere a preţurilor s-a înregistrat în Bucureşti, unde dezvoltatorii au adus majorări de 4,5%, la locuinţele noi. Şi apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,3% faţă de luna martie. Scumpiri ale locuinţelor s-au produs şi în Constanţa şi Timişoara.


Ieftiniri la Braşov şi Cluj


În ciuda trendului ascendent, înregistrat la nivel naţional, există şi oraşe mari în care, în luna aprilie, s-au înregistrat, în continuare, scăderi ale preţurilor. Potrivit www.imobiliare.ro, la Braşov, preţul mediu cerut pentru apartamentele vechi şi noi a scăzut cu 0,3% faţă de martie, până la 871 de euro pe metru pătrat. Comparativ cu aprilie 2010, acest preţ este cu 6,8% mai mic.


Şi în Cluj-Napoca, apartamentele s-au ieftinit, în ultima lună, cu 0,6%, până la 982 de euro pe metru pătrat. Această valoare este cu 7% mai mică decât cea din urmă cu un an. Scăderi ale preţurilor s-au constatat, în aprilie, doar apartamentele noi, care au cunoscut o scădere de 3,7% faţă de luna trecută, până la 933 de euro pe metru pătrat.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani