Petrecere cu sfârşit tragic pentru un tânăr patron: sufocat în beciul unui bloc de fumul de la o narghilea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul unei firme de transport internaţional a dat o mică petrecere în beciul unui bloc, la care au mai participat alţi trei prieteni. La final, beciul a luat foc de la o narghilea, iar tânărul patron şi-a pierdut viaţa.

Un tânăr de 33 de ani din Făgăraş a murit, după ce a rămas încuiat în beciul unui bloc, la finalul unei petreceri cu ocazia revenirii sale acasă dintr-o vizită în străinătate. 

Tânărul a petrecut cu alţi trei prieteni şi, la un moment dat, aceştia au decis să fumeze narghilea. Încă nu se ştie cum s-a ajuns ca aceasta să declanşeze un incendiu, în care bărbatul de 33 de ani, care era patronul unei firme de transport internaţional pe ruta România – Anglia, şi-a pierdut viaţa. 

Vecinii au fost alertaţi miercuri, puţin după ora 5,00 dimineaţa, de fumul care pornea din beciul blocului. Ajunşi la parter, aceştia au constatat că beciul era închis pe dinafară, iar dinăuntru se auzeau strigăte de ajutor. Oamenii au sunat imediat la 112,au spart uşa şi au găsit trei persoane, dintre care una era inconştientă. 

La puţin timp au sosit şi echipele de salvatori, dar acestea nu au mai putut face nimic pentru transportator. În schimb, cei doi prieteni cu care petrecuse şi care se mai aflau în beci în momentul în care au fost găsiţi de vecini, au reuşit să scape cu viaţă. Un al patrulea component al grupului de prieteni plecase înainte de declanşarea incendiului. 

„În jurul orei 5,20 am fost anunţaţi de izbucnirea unui incendiu într-un subsol de bloc din zona gării din localitatea Fagăraş. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ. 

Când au ajuns echipajele la faţa locului, subsolul era inundat de fum şi arderea se manifesta mocnit. S-a acţionat pentru stingerea incendiului şi pentru căutarea şi salvarea unei persoane surprinse de incendiu în subsol.

 Persoana a fost scoasă de către echipajele de pompieri. Aceasta era inconştientă şi s-a început imediat aplicarea manevrelor de resuscitare de către personalul medical. Din păcate, bărbatul în vârstă de 34 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarat decedat. În subsol au mai fost alte două persoane care au iesit până la sosirea forţelor de intervenţie. Una dintre acestea a refuzat transportul la spital, iar cea de a doua persoană a fost transportată conştientă la spital de către a ambulanţa SAJ”, a declarat maiorul Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Braşov.

„În această dimineaţă, Poliţia Municipiului Făgăraş a fost sesizată cu privire la producerea unui incendiu la nivelul unui imobil situat pe raza municipiului Făgăraş din judeţul Braşov. Patru persoane au suferit leziuni, trei dintre acestea au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Pentru cea de-a patra persoană, respectiv, un bărbat, în vârstă de 33 ani, cadrele medicale sosite la faţa locului au declarat decesul. Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs incendiul”, a precizat agentul principal de poliţie Nadia Olaru.

Vă mai recomandăm:

Suma uriaşă plătită de o octogenară păcălită prin metoda Accidentul. Escrocii şi-au luat un Audi din banii ei

Elita NATO se antrenează în România. La ce capitol surprinzător îi surclasăm pe americani

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine