PET-uri şi sticle contra transport în comun. Câte ambalaje vrea tonomatul „Petrică” pentru un bilet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Petrică” strânge la Braşov ambalajele reciclabile şi oferă la schimb bilete de transport în comun FOTO Ioan Buciumar

„Petrică” este aparatul care oferă câte un tichet pentru fiecare ambalaj reciclat, la Braşov. Cu 10 asemenea ambalaje, localnicii pot cumpăra un bilet de transport în comun care costă 5 lei.

Braşovenii sunt fericiţi că pot recicla peturi, doze sau sticle în schimbul unor tichete care le oferă posibilitatea utilizării gratuite a transportului în comun. 

„De astăzi, în cadrul Forumului Oraşelor Verzi, în Livada Poştei a fost pus în funcţiune Petrică. Petrică este un sistem de colectare a deşeurilor reciclabile – aici vorbim de peturi, sticlă sau doze de aluminiu – care, în schimbul acestor deşeri, le oferă braşovenilor şi turiştilor bilete pentru transportul în comun”, a declarat Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Cei care introduc în aparatul botezat „Petrică”, de la capătul de linie al RAT BV din Livada Poştei, un astfel de ambalaj reciclabil primesc, la schimb, un tichet. 10 astfel de tichete pot fi schimbate la chioşucl RAT BV contra unui bilet cu două călătorii. 

Proiectul aparţine celor de la Envipco şi a fost pus în practică în urma ajutorului oferit de firma BraiCata. „Cetăţeanul vine cu un deşeu de ambalaj, îl introduce în aparat, primeşte un tichet, la 10 tichete se duce şi schimbă cele 10 tichete într-un bilet cu două călătorii”, a explicat reprezentantul BraiCata, Adrian Stambeta. 

Încântaţi de idee sunt chiar şi braşovenii care nu folosesc, de obicei, transportul în comun. 

„Ideea este absolut perfectă şi chiar motivantă la banii aceştia, pentru că era o dată la un hipermarket care dădea 5 bani şi ideea este foarte bună pentru că, cine a strâns, ca mine, de exemplu, pentru că eu beau foarte multă apă minerală, merită. Eu merg de obicei cu bicicleta, dar biletele sunt bune pentru că se apropie iarna şi atunci merg cu autobuzul”, a spus un bărbat.

„Este o idee bună. Eu folosesc maşina personală, pentru că mi-ar fi foarte greu cu autobuzul, dar ceilalţi membri ai familiei folosesc transportul în comun foarte des şi le prind bine biletele”, a spus o braşoveancă.

„Ideea e foarte bună. Dacă se făcea de mai multă vreme, nu se mai adunau atâtea deşeuri peste tot. Cred că ar fi bine să se pună asemenea aparate şi în alte staţii, nu numai aici. Aşa, omul face economie şi este stimulat să facă reciclare. Foarte bună ideea!”, a spus un alt braşovean.

Ideea a fost pusă în aplicare în chiar prima zi a Forumului Oraşelor Verzi, care se desfăşoară la Braşov între 6 şi 12 septembrie. 

Vă mai recomandăm:

Unde-şi petrec braşovenii timpul liber vara, când oraşul este plin de turişti FOTO

Străzile din Braşov se transformă în zone pietonale la Forumul Oraşelor Verzi

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"