Peste 2 milioane de tone de gunoaie, în depozitul ecologic al Braşovului. Autorităţile de Mediu analizează proiectul de închidere parţială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Administratorul rampei a amenajat o nouă celulă în vederea depozitării deşeurilor. Foto: Ionuţ Dincă

Administratorul depozitului ecologic de deşeuri al Braşovului a sistat încă de acum un an şi jumătate depozitarea reziduurilor în primele două celule ale rampei. De atunci, a început demersurile birocratice pentru a executa lucrările de închidere a acestora.

Comisiile de specialitate ale Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov, respectiv Comisia de Analiză Tehnică şi Comitetul Special Constituit, au analizat în şedinţa de săptămâna aceasta documentele depuse de către administratorul rampei, Fin – Eco, în vederea obţinerii acordului de mediu necesar autorizării lucrărilor. După această dezbatere, membrii comisiilor ar urma să îşi dea verdictul în ceea ce priveşte emiterea acestui viz.

Fin – Eco a deschis depozitul de la ieşirea din Braşov spre Tărlungeni în anul 2004, iar, până, acum, în acesta au fost depozitate peste 2 milioane de tone de deşeuri. În prezent, gunoiul este depozitat în cea de-a treia celulă, iar numărul maxim de celule care va putea fi amenajat în incinta acestei rampe este de 6.

Citeşte şi:

Groapa de gunoi din zona Timiş Triaj trebuie închisă până în iunie. Întreaga operaţiune costă 8 milioane de euro

Mirosul insuportabil din ultimele zile cauzat de gunoiul de pe câmp

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV