O rupere de nori a inundat Becleanul. Trei copii, dintre care unul cu handicap, au fost evacuaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apele revărsate au afectat mai multe gospodării FOTO ISU Braşov

Pompierii militari au intervenit în localitatea braşoveană Calbor (Beclean), din cauza inundaţiilor provocate de ploile din ultimele ore.

19.30 „31 de gospodării sunt afectate – nouă dintre ele au apă în beciuri, iar cea mai afectată are apă până la nivelul geamului. Nu se poate folosi apa din fântâni din cauza nămolului format”, a declarat comandantul Detaşamentului de Pompieri Făgăraş, lt. col. Dorin Moldovan.

17.30 Potrivit cpt. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, mai multe gospodării au fost afectate de apă, din cauză revărsării pârâului Calbor. 

Mai mult, trei copii, dintre care unul cu handicap, au fost evacuaţi. Au fost afectate 8 case şi 12 curţi. 

Pentru ajutorul sătenilor intervine detaşamentul de pompieri din Făgăraş, cu o autospecală şi două motopompe, pentru evacuarea apei.

Inundaţii sunt şi în satul Boholţ

Aici apa a intrat în trei curţi şi au fost afectate două case. Unul dintre candidaţii la Primărie a venit cu un buldozer să dea ajutor familiilor afectate.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete