Ministrul Sănătăţii susţine ideea parteneriatului public privat pentru noul spital al Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Asociaţiei Noul Spital al Braşovului, dr. Dan Grigorescu FOTO newsbv.ro

Zilele trecute, după desfăşurarea Adunării Generale a Asociaţiei Noul Spital al Braşovului (ANSB), a avut loc la Ministerul Sănătăţii o întâlnire între ministrul Vlad Voiculescu şi reprezentanţi ai ANSB, în cadrul căreia s-au analizat posibilităţile de transpunere în practică a proiectului promovat şi dezvoltat de asociaţie.

După prezentarea argumentelor care stau la baza proiectului, conţinute într-un material depus încă din luna martie la minister, s-a analizat existenţa condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru realizarea acestui proiect.

„Ministrul Vlad Voiculescu a constatat cu satisfacţie că prima dintre ele, respectiv asigurarea locaţiei Noului Spital este, practic, îndeplinită, fapt reprezentat de anunţul oficial din 30 martie a.c. legat de punerea la dispoziţie de către Primăria Braşov a unui teren pentru Noul Spital al Braşovului”, ne-a declarat preşeidntele ANSB, dr. Dan Grigorescu.

Pentru iniţierea procedurilor, mai rămâne de finalizat maparea necesarului de servicii medicale de specialitate al zonei, în corelaţie cu cel regional şi naţional, acţiune aflată în curs de realizare la Ministerul Sănătăţii şi la care ANSB s-a oferit să participe punând la dispoziţia specialiştilor expertiza unora dintre membrii ei, asociaţia asumându-şi doar un rol informativ.

„În privinţa tipului de proiect arhitectural şi a modalităţii de finanţare a proiectului Noului Spital, reprezentanţii asociaţiei au fost şi sunt extrem de bucuroşi să constate că soluţia propusă de ANSB în urmă cu câteva luni, aceea a unui parteneriat public-privat, este şi aceea pe care Ministerul Sănătăţii o agreează şi sprijină, ca model de succes şi pentru alte sisteme naţionale de sănătate publică”, a precizat Grigorescu.

Ministrul Sănătăţii a reiterat la finalul întâlnirii convingerea că, în economia realizării unui astfel de proiect, implicarea societăţii civile, reprezentată la Braşov de ANSB, este mai mult decât necesară şi că rolul asociaţiei este cel puţin la fel de important ca şi în alte proiecte iniţiate în Braşov sau în ţară.

Mai multe pentru tine:
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”