Italian trimis în judecată de DNA după ce a cumpărat autoturisme de peste 2 milioane de euro şi nu le-a mai plătit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din DNA Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Signorelli Sandro, cetăţean italian, aflat în stare de deţinere, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. Dosarul se va judeca la Tribunalul Braşov.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „În perioada iunie 2007 – noiembrie 2008, inculpatul Signorelli Sandro, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, împreună cu Gattuso Antonino şi Surcel Florica, a indus în eroare reprezentanţii unei instituţii financiare nebancare cu ocazia încheierii a 19 contracte de leasing ce aveau ca obiect autovehicule sau utilaje, în valoare de 2.421.348,94 euro. Concret, cele trei persoane au înaintat instituţiei respective mai multe documente falsificate (balanţe, bilanţuri, conturi de profit şi pierdere), din care rezulta că societatea pe care o administrau a avut anterior activitate comercială şi în perioada încheierii contractelor a încasat venituri, derulând relaţii comerciale prospere“. 

După ce a cumpărat autoturismele, alături de cei doi complici, le-a modificat serie de şaşiu şi le-a vândut. De asemenea nu a mai plătit firmei de leasing contravaloarea maşinilor. „Bunurile achiziţionate în urma acestor demersuri au fost înstrăinate prin manopere frauduloase (modificarea seriilor de şasiu) înainte de achitarea lor integrală.  Instituţia financiară nebancară s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.622.474 euro TVA inclus, reprezentând valoarea capitalului rămas de plată şi 1.796.833,44 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise şi neîncasate“ se mai arată în comunicatul procurorilor.

 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani