Încă un lot de autobuze electrice va sosi la Braşov. Primarul vrea să fie între primii care au o flotă 100% electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Allen Coliban a semnat achiziţia a 12 autobuze electrice FOTO Ioan Buciumar

Primarul Allen Coliban a semnat achiziţia a 12 autobuze electrice, cu care parcul auto al Braşovului va ajunge la 96 de mijloace de transport în comun prietenoase cu mediul

12 noi autobuze electrice vor sosi la Braşov ăână la finalul lunii iunie 2022. Primarul Allen Coliban a semnat un contract pentru achiziţionarea acestora, în valoare de aproape 45 de milioane de lei, dintre care 44,2 milioane vin din fonduri europene nerambursabile. 

„Suntem printre primele municipii mari care au o astfel de flotă şi vrem să ajungem între primele care reuşesc să ajungă să acopere întreaga flotă operabilă pe raza municipiului cu mijloace de transport public electrice”, a spus primarul Braşovului.

Toate cele 12 autobuze vor circula pe linia 5. Braşovul va ajunge, astfel, la 96 de mijloace de transport în comun prietenoase cu mediul. Potrivit reprezentantului companiei care furnizează vehiculele, contractul înseamnă mai mult decât furnizarea vehiculelor. 

„Autobuzele care vor ajunge la Braşov vor avea 18 metri, cu o autonomie de 112 kilometri şi o tehnologie de încărcare rapidă prin pantograf. Vom furniza nu doar autovehiculele, ci şi 12 staţii de încărcare lentă şi alte 4 staţii de încărcare rapidă. În plus, autobuzele şi sistemul vor fi în garanţie timp de 6 ani”, a declarat Okan Baş, CEO Karsan Automotive.

Primarul Allen Coliban spune că Municipalitatea mai are în derulare studii pentru asigurarea unui transport ecologic în oraş ţi în Zona Metropolitană. Astfel, luna viitoare ar urma să fie trimis la PNRR studiul pentru trenul metropolitan. 

Vă mai recomandăm:

Vârstnicii îşi amintesc cu nostalgie de paradele de 23 august. Ce ştiu tinerii despre această zi

Abandonat într-un orfelinat din Cluj, adoptat în Germania. Alex este acum activist şi a călătorit în lumea întreagă

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”