Vârstnicii îşi amintesc cu nostalgie de paradele de 23 august. Ce ştiu tinerii despre această zi
0
Până la Revoluţia din Decembrie 1989, Ziua Naţională a României era 23 August. În special în perioada Nicolae Ceauşescu, în întreaga ţară se organizau parade menite să gâdile orgoliul dictatorului
La 23 august 1944, Armata Română întorcea armele împotriva Germaniei Naziste. Tot atunci începea şi influenţa Uniunii Sovietice în România, iar, până în decembrie 1989, ţara noastră, mai întâi a devenit, iar apoi a fost una din ţările din fostul lagăr comunist.
În perioada în care Nicolae Ceauşescu a fost şeful statului, în toată România se sărbătorea ziua de 23 august – Ziua Naţională a României - prin manifestări grandioase, la care muncitorii – şi nu numai ei – erau obligaţi să participe.
Cum îşi amintesc românii sărbătoarea
„Cine nu ştie cum era de 23 august! Obligaţia de a ieşi la defilare, de a-i preamări pe conducătorii comunişti, care numai rol pozitiv nu au avut în societatea românească. Au distrus tot ce avea poporul nostru mai sfânt!”, a spus o femeie.
„Azi e o zi obişnuită. În cât aţi spus că e? Ah, 23 august! Aoleu! Normal că-mi amintesc! N-a fost rău. Să ştiţi că, mai ales pentru oamenii săraci, n-a fost deloc rău. Atunci era o zi oareca, în care ne scotea de la fabrică, era frumos”, şi-a amintit un bărbat.
„Normal că ziua asta îmi spune ceva, dar nu ştiu: se mai ţine, nu se mai ţine... Normal că-mi amintesc. De 23 august n-a fost şi Ceauşescu aici, în Braşov? Păi, ce mai atâta? Deh, vremuri! Ieşeam la defilare şi erau chiar câteva zile de pregătire înainte. După defilare, mergeam la mici şi la bere”, îşi aminteşte un alt bunic.
Dacă vârstnicii îşi amintesc foarte bine cum era de 23 august, cei tineri nu au aflat prea multe despre ziua de 23 august.
„Nu ştiu ce semnificaţie are ziua de azi. Nu ştiu ce se întâmpla înainte de Revoluţie, nu mi-au povestit părinţii”, spune o tânără care citea în faţa Bibliotecii Judeţene.
„23 august este astăzi, da? Nu-mi aduc aminte ce e special cu această zi. Era Ziua Naţională? Parcă-mi aduc aminte că-mi povestea bunicul că era paradă, festivităţi”, îşi aminteşte, cu greu, un taximetrist.
„Din păcate nu-mi amintesc de ce e specială această zi. Ah! În 23 august era Ziua Internaţională a Muncii! Nu? Era Ziua Naţională a Muncii? Nici aşa? Ah, era Ziua României? Din păcate eram mult prea mic în perioada comunistă şi nu-mi amintesc”, spune un turist venit de la Bucureşti.
Din 1990, Ziua Naţională a devenit 1 Decembrie, ziua în care sărbătorim Marea Unire de la Alba Iulia.
Vă mai recomandăm: