Greşelile din bucătărie care ne pot strica mâncarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gătitul la foc mare ne poate strica gustul mâncării. FOTO Arhivă Adevărul

Gătitul la foc mare, o tigaie prea puţin incinsă sau prea multe condimente ne pot strica mâncarea. De asemenea, folosirea unor înlocuitori în loc de legume strică gustul.

O greşeală mare pe care mulţi o facem din grabă este gătitul la foc mult prea mare. „Atunci când gătim la foc mare o ciorbă de exemplu, apa se va evapora înainte ca aceasta să fie gata şi trebuie să tot adăugăm. Vom avea la final o zeamă chioară. Ciorba nu trebuie gătită nici foarte mult, nu mai mult de o oră pentru că dacă o fierbem ore întregi vom distruge toţi nutrienţii din legume. Dacă aveţi o carne care fierbe mai greu, fierbeţi carnea seperat şi introduce-ţi legumele mai târziu. Mâncarea trebuie gătită la foc mic şi cu capacul pus pentru a se menţine aromele. O altă greşeală pe care o facem este să prăjim într-o tigaie care nu este încinsă suficient. Mâncarea se va lipi, iar carnea nu va ieşi cum trebuie“, spune bucătarul Marian Toma.

Nu verificaţi friptura de 100 de ori

Atunci când faceţi o friptură la cuptor nu este bine să umblaţi la ea de multe ori. „Friptura trebuie întoarsă o singură dată. În rest nu trebuie să umblaţi la ea pentru că o uscaţi. Nu o faceţi la foc mare ci la maximum 150 de grade. Mai bine să se facă mai încet, dar bine, pentru că va fi mai gustoasă. Când puneţi friptura la cuptor, nu puneţi în tavă foarte multă apă, pentru că veţi avea o carne fiartă, nu înnăbuşită. De asemenea nu înghesuiţi carnea în tavă deoarece aburul nu poate circula aşa cum trebuie şi carnea va ieşi uscată. Nu mâncaţi friptura imediat după ce aţi scos-o din cuptor. Lăsaţi aromele să se aşeze cam 10 minute. În cazul peştelui, este o tendinţă ca acesta să fie gătit prea mult şi nu mai este bun. Peştele trebuie să stea la cuptor la maximum 200 de grade, cam 30 de minute. Este suficient“, mai spune bucătarul.

Alegeţi condiment adevărate

Deşi este mai simplu să alegem condimente la plic, acestea nu au acelaşi gust ca şi verdeaţa propriu-zisă. „Nu puneţi în mâncare pătrunjel, mărar sa alte ierburi cumpărate la plic uscate. Nu au nici un fel de aromă. Doar decorează mâncarea, dar nu îi dau savoare. Puneţi verdeaţă adevărată. Puteţi să cumpăraţi când se găseşte proaspătă şi o ţineţi la congelator. Nu folosiţi pastă de roşii, ci roşii adevărate. Pasta este un înlocuitor chimic cu foarte multă sare şi atât. De asemenea nu puneţi vegeta, chiar dacă vi se pare că dă un gust mai bun. Dacă folosiţi legumele care trebuie veţi obţine acelaşi gust la fel de natural. De asemenea nu folosiţi tot felul de amestecuri de condimente pentru că veţi avea o mâncare cu tot felul de arome care nu se potrivesc. Puteţi deschide o carte de bucate dacă nu ştiţi ce condiment să puneţi în anumite mâncăruri“, mai spune specialistul.

Cum să îngroşăm natural mâncarea

Multe dintre tocăniţele româneşti se îngroaşă cu făină. Bucătarii au alte soluţii mai naturale. „Îngroşatul cu făină, fie că este amenstecată cu zeamă sau prăjită, cum este rântaşul, nu este în primul rând sănătoasă. Dacă nu ştiţi să o faceţi bine, veţi avea o mâncare cu un aspect de papaleaşcă şi gust pronunţat de făină. Puteţi alege amidonul, care îngroaşă natural, sau un cartof ras, care are acelaşi efect. De asemenea, dacă folosiţi în cantitate suficientă ceapă şi ardei tocaţi, mâncarea se va îngroşa aproape singură“, mai spune specialistul. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două