Fals inspector de la Protecţa Consumatorului face „controale” în Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Braşov atrage atenţia asupra faptului că la operatorii economici de pe raza municipiului Braşov s-a prezentat în ultimul timp o persoană care se prezinta ca fiind comisar al instituţiei.

Acesta încearcă să constrângă operatorii economici pentru a obţine, probabil, anumite beneficii materiale. Individul în cauză este cel din fotografia alăturată.

„Vă atenţionăm că toţi comisarii din cadrul instituţiei noastre au obligaţia să se legitimeze înaintea efectuării oricarui control şi de regulă echipele sunt formate din minimum doi comisari. Mai mult, dacă există suspiciuni referitoare la persoanele care se recomandă ca făcând parte din corpul de control al instituţiei noastre ne puteţi contacta la numărul de telefon 0268.413.951 pentru a solicita lămuriri suplimentare. Rugăm operatorii economici să ne aducă la cunoştinţă orice situaţie asemănătoare celei sus prezentate şi atragem atenţia tuturor celor care sunt tentaţi să procedeze aşa că sunt pasibili de săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal cu închisoarea”, a preiczat Sorin Susanu, şeful regional al Protecţiei Consumatorului.

UPDATE

Ulterior, a venit un nou comunicat de presă prin care se solicită retragerea informaţiei publicate.

Tânărul din fotografie este Andrei Boghiu, care a contactat presa şi şi-a preyentat varianta lui, spunând că nu este escroc şi nu s-a întâmplat nimic din cele transmise de Protecţia Consumatorilor, având doar necazuri în familie şi la serviciu, de când a apărut această ştire.

Astfel, braşoveanul, care acum ar fi în Germania, după cum mi-a spus, a recunoscut că a fost în cafeneaua cu pricina, cu două săptămâni în urmă, într-o zi de duminică, dar nu a intrat ca un comisar OPC, ci în calitate de client.

„Vă relatez incidentul: La intrare, cei de la cafenea au un afiş pe care scrie «fumatul interzis», dar în interior, aproape toată lumea fuma. Am întrebat chelnerul de ce se fumează, dacă pe geam scrie că este interzis. Acesta a râs zeflemitor şi mi-a dat de înţeles că totul este doar de ochii lumii. Atunci am întrebat ce-ar zice dacă eu aş fi de la Protecţia Consumatorilor. Aceasta a fost toată discuţia. Dar, eu mi-am plătit consumaţia, nici nu s-a pus problema altfel. Am avertizat, însă, că le voi face sesizare. Ceea ce am şi făcut, două zile mai târziu”, a povestit bărbatul pentru Transilvania Expres.

Mai multe pentru tine:
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”