Experienţă faină la Braşov: infirmi ajutaţi să facă sport la Alpin Film Festival. „Au căpătat dinamică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele cu dizabilităţi s-au putut bucura de o plimbare cu caiacul pe lacul din Noua FOTO I.B.

Mai multe persoane cu dizabilităţi au învăţat să-şi păstreze echilibrul şi apoi chiar să vâslească într-un caiac. Experienţa li s-a părut minunată şi o recomandă şi altora.

Mai bine de 10 persoane cu dizabilităţi s-au bucurat de o experienţă inedită pe lacul din cartierul Noua din Braşov. Organizatorii Alpin Film Festival au adus mai multe caiacuri cu care persoanele care se deplasează în fotolii rulante şi nevăzătorii s-au plimbat mai bine de o oră.  

„Ne-am gândit ca la Alpin Film Festival, festival de film şi educaţie montană, să dedicăm o zi sporturilor dedicate persoanelor cu dizabilităţi, care, în ultimul timp, în România au căpătat o foarte mare dinamică. 

Foarte multe persoane cu dizabilităţi practică sporturile outdorr şi aceasta se vede şi di nrezultatele excelente cu care s-au întors mai mulţi compatrioţi de la Jocurile Paralimpice. 

Din acest motiv ne-am gândit că e foarte bine să-i vedem şi să-i încurajăm să practice aceste sporturi. De această dată este vorba de caiac, aici, la Noua”, a declarat organizatorul evenimentului, Dan Burlac.

Toţi cei care au practicat pentru scurt timp sportul care a adus atâtea rezultate remarcabile României la Jocurile Olimpice au fost plăcut impresionaţi după ce au făcut câteva ture de lac. 

„Este o experienţă cu totul şi cu totul nouă, mai ales pentru persoanele cu dizabilităţi motorii pentru că, într-adevăr, se schimbă foarte mult din datele problemei, punctul de echilibru şi altele. Per total, este o experienţă faină şi ar trebui ca mult mai multe persoane să încerce acest tip de activitate”, a spus unul dintre sportivii în fotoliu rulant.

„Salut! Eu sunt Alex Benchea şi am 22 de ani. Îmi place foarte mult şi este a cincea oară când ies cu caiacul şi mă distrez foarte bine. Mie îmi place viteza, doar că aici e un pic cam mic lacul şi îmi strigau mereu organizatorii să o las mai moale”, a spus alpinistul nevăzător care a ajuns recent pe vârful Elbrus, venit şi el să se distreze la lacul din Noua.

„Senzaţia este deosebită. N-am mai fost până acuma decât cu barca, poate, când eram mic şi eram curios să ştiu cum e caiacul şi cum se manevrează”, a spus un alt sportiv nevăzător. 

După experienţa cu caiacul, organizatorii Alpin Film Festival i-au invitat pe braşovenii cu dizabilităţi în Piaţa Brassai, unde a fost adus un perete pentru căţărat. 

Vă mai recomandăm:

Factură uriaşă la Electrica, pentru o bătrână care locuieşte în străinătate

Costumele populare din sudul Transilvaniei nu sunt făcute în casă, în ultimele două secole. Povestea incredibilă a salvării iei de Săsăuş

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă