De Buna Vestire, toată lumea la coadă la pește. Care este preferatul brașovenilor

0
Publicat:

Pescăriile din Brașov au fost pline de pește și de lume cu numai o zi înainte de Buna Vestire. Localnicii care țin Postul Paștelui au dorit să se poată bucura de dezlegarea la pește de sâmbătă, 25 martie 2023.

Pescăriile din Brașov au fost pline de lume FOTO Ioan Buciumar

După ce a trecut mai bine de jumătate din Postul Paștelui, credincioșii care au ținut acest obicei așa cum zice Biserica au parte de o binemeritată dezlegare la pește. Sâmbătă, 25 martie 2023, este Buna Vestire, ziua în care Fecioara Maria a fost înștiințată că îl va naște pe Domnul Isus Hristos. Anul acesta, ortodocșii celebrează Paștile în duminica din 16 aprilie 2023.

Pentru a marca această veste minunată, Biserica Ortodoxă permite creștinilor să mănânce pește, astfel că pescăriile din Brașov au fost pline de marfă și de clienții veniți să își aleagă peștele preferat pentru masa de sâmbătă.

„Arăta bine peștele și se găsește la toate prețurile. E pește și pentru buzunarele mai goale, și pentru cele mai pline”, a spus o gospodină.

„Am venit să iau pește, că așa se mănâncă de Buna Vestire. Cred că prețurile sunt bune, dacă ne uităm că la toate au crescut foarte mult, dar parcă la pește ceva mai puțin. Îl pregătim prăjit, că nouă așa ne place cel mai mult”, a spus o altă femeie.

„Arată bine peștele. Acuma, prețurile sunt cum sunt, că toate sunt scumpe, dar nu avem încotro. Am luat scrumbie și o s-o fac la grătar”, a spus un bărbat.

„Avem pește proaspăt de multe feluri și fiecare își alege ce îi place mai mult. Cel mai căutat e scrumbia, pentru că e sezonul în care se pescuiește cel mai mult și merge foarte bine la grătar”, spune vânzătoarea unui magazin specializat pe vânzarea de pește.

Carasul era 19 lei, codul eviscerat 30, știuca 32, iar rondelele de crap 49 de lei. Cei care doreau ceva mai special puteau alege calcan de Marea Neagră sau chiar diverse specii de pește oceanic, însă nu la fel de proaspăt.

Sărbătoarea de Buna Vestire sau Blagoveștenie a primit în tradiția populară și denumirea de Ziua Cucului. Denumirea este legată de cântecul cucului, care începe întotdeauna de Blagoveștenie și se sfârșește la Sânziene sau Sân Petru.

De Buna Vestire sunt o sumedenie de tradiții și superstiții, iar una dintre acestea spune că așa cum va fi vremea de Blagoveștenie, așa va fi și de Paști.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent