Cum va arăta sala polivalentă  de 20 de milioane de euro care se va construi de la zero la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit estimărilor aceasta va avea minim 10.000 de locuri şi va costa 20 de milioane de euro. Guvernul nu dă niciun leu, iar Primăria vrea să facă un parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Sala Polivalentă ar urma să se construiască pe locul fostului stadion Muncipal. Echipe de specialişti de la Primăria Braşov au fost la Cluj pentri a vedea sala de acolo, pentru a afla exact costurile şi au discutat şi cu arhitectul care a proiectat-o.

„Colegii mei au fost şi la Cluj-Napoca, unde au discutat cu toţi cei implicaţi în construirea Sălii Polivalente de acolo, inclusiv cu arhitectul care a proiectat-o. Am dorit să învăţăm din experienţa lor în derularea acestui proiect, pentru a ne asigura că vom evita erorile şi piedicile din timpul realizării investiţiei. Din acest punct de vedere, pot spune că avem un avantaj, pentru că acum ştim care sunt greutăţile care pot apărea în timpul realizării unui astfel de proiect. Un alt avantaj al Braşovului este suprafaţa generoasă de care dispune prentru construirea acestei săli - vorbim de aproximativ 10 hectare - astfel că acest lucru ne asigură o flexibilitate în elaborarea proiectului, dar şi în amenajările exterioare, plecând de la parcări şi ajungând la zone verzi, zone de promenadă, terenuri de sport exterioare. Este un proiect care va aduce beneficii mişcării sportive din oraşul nostru, economiei Braşovulu şi, nu în ultimul rând, tuturor braşovenilor“, a declarat primarul George Scripcaru.

Sală omologată internaţional

Sala Polivalentă va avea o capacitate de minim 10.000 de locuri. Va fi destinată competiţiilor sportive, concertelor, conferinţelor, congreselor, dar şi activităţilor culturale. Capacitatea exactă a Sălii Polivalente se va stabili în funcţie de prevederile federaţiilor internaţionale ale sporturilor care se preconizează a fi găzduite, astfel încât să poată fi organizate competiţii de nivelul Ligii Campionilor sau Jocurilor Olimpice. În zonă va fi amenajată şi o parcare, dar şi zone verzi, alei pentru circulaţie pietonală şi carosabilă, accese, promenade, zone de odihnă destinate pietonilor, dar şi restaurante.  

Sala va putea găzdui competiţii de tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, fotbal în sală, badminton, volei, floorball, box, atletism uşor (în sală), gimnastică, tir sportiv, atletică grea (haltere), scrimă, karate, judo, aikido şi alte sporturi posibile datorită modularităţii şi mobilităţii suprafeţei de joc şi a spaţiilor anexe.

Pentru disciplina atletism în sală se va avea în vedere dotarea pentru minim următoarele probe: curse 60 m, curse 60 m cu obstacole, săritura în înălţime, săritura cu prăjina, săritura în lungime, triplu salt şi aruncarea greutăţii.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi