Braşovul stinge lumina pentru a celebra Ora Pământului. În centru vor fi spectacole la lumina lampioanelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşovenii sunt aşteptaţi în Piaţa Sfatului. FOTOAdevărul.

Municipiul Braşov se alătură, şi în acest an, celor aproape 5.000 de oraşe din întreaga lume care vor participa la Earth Hour, cel mai mare eveniment internaţional care atrage atenţia asupra schimbărilor climatice, prin oprirea luminilor timp de o oră.

În data de 23.03.2013, în intervalul orar 20.30 - 21.30, iluminatul public va fi oprit pe următoarele străzi: Mureşenilor, parţial G. Bariţiu, Republicii, Michael Weiss, Postăvarului, Politehnicii, Sf. Ioan, V. Wagner, Eroilor, N. Iorga, 15 Noiembrie – până în Centrul Civic, N. Titulescu, Dorobanţilor, L. Blaga, Matei Basarab, Neagoe Basarab, Negoiu, Karl Lehman, Olarilor, Mattis Teutsch. De asemenea, luminile vor fi stinse în Piaţa Sfatului şi în Piaţa Enescu, Curtea J. Honterus, în zona Rectorat, precum şi zona clădiri Primăriei Braşov, a Poştei, şi Parcul Titulescu.

„Sperăm ca prin acest demers să reuşim să atragem atenţia cu privire la responsabilitatea fiecăruia dintre noi faţă de ceea ce se întâmplă cu planeta noastră, iar exemplu Municipalităţii să fie preluat în fiecare casă din Braşov“, a precizat primarul Braşovului, George Scripcaru

Tot cu această ocazie, Centrul de Voluntariat Braşov împreună cu Asociaţia Braşovul Pedalează,  invită braşovenii, la ora 19.30, la o tură cu bicicletele (decorate cu beţe fosforescente) prin Braşov pe următorul traseu: plecarea va fi din faţa Camerei de Comerţ Braşov - strada Iuliu Maniu - strada Nicolae Iorga - Aleea După Ziduri - Parcul Gheorghe Dima - strada George Bariţiu - Piaţa Sfatului;

În intervalul orar 20:30-22:00, după oprirea iluminatului public, în Piaşţa Sfatului va avea loc un mini spectacol cu biciclete, se vor aprinde lumânări, se va cânta la chitară, vor fi lansate lampioane luminoase.

În cazul în care nu vă puteţi alătura acţiunilor derulate în Piaţa Sfatului, puteţi sărbători Ora Pământului şi de acasă: stingeţi toate luminile, scoateţi din priza aparatele electrocasnice, aprindeţi o lumânăre şi bucuraţi-vă de o oră “uplugged”, alături de cei dragi.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie