Braşovul îşi face două parcări pe bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

18 firme vor să facă parcarea de 24 de milioane de lei din Poiana Mică, iar luna viitoare va fi şi licitaţia pentru parcarea de la Spitalul Militar, o investiţie aşteptată de mai bine de trei ani.

Parcarea din Poiana Mică va fi amplasată vizavi de Restaurantul Căprioara, iar accesul în parcare se face pe la parter, din drumul care leagă oraşul de staţiunea Poiana Braşov. Şoferii care au maşini pe GPL nu îşi vor putea lăsa maşina în moderna parcare. Vor fi două căi de acces, din şoseaua principală, dotate cu bariere, iar accesul se va face pe baza unui tichet.

Tot în zona intrării va exista o tabelă electronică unde vor fi afişate atât numărul de locuri libere existente, cât şi locul de parcare repartizat celui care va intra. De aici, maşinile se vor distribui către locurile de parcare urmând un circuit clar, zona de circulaţie fiind cu sens unic. Plata se poate face la automatele de plată, localizate la parter şi la subsol, dar şi în holurile de acces spre ieşire.

Această variantă clasică de parcare este avantajoasă deoarece presupune costuri mai mici faţă de o parcare automatizată, dar presupune o suprafaţă construită mai mare. Un alt avantaj îl constituie faptul că nu există rampe de acces sau de ieşire din parcare, deoarece a fost valorizată panta naturală a terenului. Astfel, accesul în parcare se va face la parter, pe latura de NE, de la cota superioară a terenului, iar ieşirea se realizează două niveluri mai jos, pe latura opusă a clădirii, direct la cota de teren de pe latura de SV, spre complexul Silver Mountain.

Parcare şi la Spitalul Militar

Parcarea va avea şase niveluri, dintre care trei subterane şi va fi prevăzută cu două intrări şi ieşiri, iar accesul pietonal va fi asigurat separat faţă de accesul autovehiculelor. Parcarea va fi dotată şi cu punct de încărcare a bateriilor autoturismelor electrice. Proiectantul trebuie să prezinte două variante de soluţii de acces, respectiv cu lift şi cu rampe de acces. Vor fi 302 locuri, iar ofertanţii se pot înscrie până în 5 iulie.

Pe aceeaşi temă

Parcare verde la Bibioteca Judeţeană

Parcare suspendată în Poiana Braşov

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham