Braşov: S-a deschis Turnul Artelor de sub Tâmpa (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vechiul Turn al Olarilor are, începând de astăzi, o nouă denumire, cea de Turnul Artelor. Noul turn destinat expunerii operelor de artă a fost deschis cu expoziţia de grafică şi pictură „Cărarea spre lumină" a artistei Liliana Nastas Brătescu.

Membră în Uniunea Artiştilor Plastici din România, Liliana Nastas Brătescu şi-a adus la Braşov cele mai reprezentative lucrări de drip'n'nude, colaje, pastel şi grafică de carte, tocmai de la Iaşi.

„Expoziţia este atipică, la fel ca şi spaţiul. În cele trei încăperi ale turnului am expus fragmente din lucrările mele. În lucrările drip'n'nude am folosit pigmenţi, var, lianţi şi lacuri pentru a face stropii şi petele de culoare, iar trupurile nud exprimă feminintatea. Pastelurile sunt fluturi stilizaţi, colajele sunt diverse, iar grafica de carte în alb-negru sper eu să placă tuturor", a declarat artista.

Expoziţia artistei poate fi vizitată până pe 22 august, urmând ca după această dată, un alt artist de seamă să-şi expună lucrările în turnul de sub Tâmpa.

Turnul Artelor se află lângă aleea de sub Tâmpa, vis-a-vis de Complexul Sportiv Olimpia şi va fi deschis zilnic între orele 10.00-19.00.

Intrarea este liberă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie