Braşov: Numai apartamentele au depăşit criza, pe piaţa imobiliară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atât preţul locuinţelor vechi, cât şi al celor noi, a crescut, în primul trimestru din 2011, în medie, cu 0,97%, faţă de luna decembrie 2010.

După trei ani de scăderi succesive, evoluţia preţului apartamentelor scoase la vânzare a fost pozitivă, în primul trimestru a lui 2011. Apartamentele sunt însă, singurele care par să fi depăşit criza, casele şi vilele, dar mai ales terenurile intravilane înregistrând, în continuare, scăderi importante de preţ, cu până la 16% faţă de finele anului trecut.

Preţurile apartamentelor a crescut în primul trimestru, în medie, cu 0,97%, la 1.043 euro/mp util, faţă de luna decembrie 2010. De exemplu, în Braşov, preţul apartamentelor vechi a crescut cu 0,5%, dar, cea mai mare majorare a fost în Constanţa, 2,7%. Totuşi, la Braşov, apartamentele noi au avut o evoluţie de preţ descrescătoare, cu 0,7%. În Capitală, însă, preţul solicitat pentru apartamentele noi a crescut cu peste 1,4% din decembrie 2010 până în aprilie.

Totodată, şi preţul solicitat pentru casele construite înainte de 1990 în Braşov a scăzut cu 0,8% în intervalul analizat.

Casele noi, scumpe în Braşov

Preponderent negativă a fost şi evoluţia preţului cerut pentru casele şi vilele construite după 1990 scoase la vânzare în principalele oraşe din ţară, excepţie, de această dată, făcând Braşovul, unde s-a înregistrat o creştere de 4%.

Singurul segment rezidenţial care este încă departe de a-şi reveni este cel al terenurilor pentru construcţii, care înregistrează în continuare scăderi importante de preţ în toată ţara. La Braşov preţurile la finalul primului trimestru au fost cu 15,8%, mai mici decât la finalul trimestrului patru din 2010.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent