Braşov: Institutul Cartofului primeşte 4 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Insituţia de la Braşov urmează să primească finanţare pentru modernizarea laboratoarelor sale şi extinderea lucrărilor de cercetare.

Două hotărâri de guvern, publicate la sfârşitul anului trecut în Monitorul Oficial, ar trebui să  îmbogăţească Institutul Cartofului de la Braşov cu câteva milioane de euro. Suma integrală, de aproximativ  4.000.000 de euro, va fi acordată în mai multe tranşe de Guvernul României împreună cu Banca Mondială. 

Banii au fost prevăzuţi pentru modernizarea a 12 laboratoare şi pentru înfinţarea unui modul separat, foarte performant, care ar trebui să se întindă pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi", a explicat Sorin Chiru, directorul institutului.

Laborator de standarde internaţional

Construcţia noului laborator va începe chiar în acest an, după organizarea licitaţiei pentru acest proiect. Modulul va fi dotat cu tehnologie de ultimă oră  care va permite aplicarea unor noi metode de obţinere a materialului de clonare la cartof.

În cadrul acestui laborator, de fapt, un sistem perfect ecologic dotat cu o staţie de epurare a apei,  vor fi folosite şi metode noi de ameliorare neconvenţională. Anual, se vor produce un milion de mii de minituberculi", a declarat Sorin Chiru. Noile proceduri vor permite şi reducerea duratei de obţinere a cartofului de sămânţă, de la 11-12 ani, la 6-7 ani.

Institutul Cartofului de la Braşov are în prezent 130 de angajaţi, dintre care 52 lucrează în departamentul de cercetare.  

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie