Braşov: Cavalerii Cetăţilor Bârsei, „fermecaţi” de vrăjitoare / GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Cavalerii Cetăţilor Bârsei, „fermecaţi” de vrăjitoare / GALERIE FOTO

Forţele Binelui triumfă, iar la final, vrăjitoarele sunt arse pe rug. Totul face parte dintr-un amplu spectacol cu foc şi efecte pirotehnice, pus la cale de cavalerii Cetăţilor Bârsei, din Braşov.

Ordinului Cavalerii Cetăţilor Bârsei încântă publicul cu această reprezentaţie la toate festivalurile medievale din ţară unde sunt invitaţi. Pentru ca totul să iasă cât mai bine, cavalerii, scutierii, domniţele şi vrăjitoarele se antrenează de trei ori pe săptămână, astfel încât, atunci când se află în faţa spectatorilor totul să fie perfect. „Am gândit o poveste care să dureze trei zile, motiv pentru care avem două genuri de spectacole medievale. Primul reconstituie luptele cavalerilor, care se desfăşoară cu spade, topoare, suliţe sau biciuri de luptă. A doua parte a spectacolului este arderea vrăjitoarelor pe rug. Povestea este în felul următor: în prima zi a festivalului, vrăjitoarele pun stăpânire pe cetate. Ulterior, o parte din cavaleri sunt fermecaţi de acestea, iar totul se finalizează în a treia zi, cu arderea lor pe rug”, spune Bogdan Bălăşcău, unul dintre membri Ordinului.

Îşi fac singuri costumele şi armele
La spectacole, cavalerii interacţionează în permanenţă cu publicul şi asta graţie unui orator, care povesteşte fiecare secvenţă din reprezentaţie. „Desigur, spectatorii diferă, iar reacţiile sunt împărţite. De exemplu, la ultimul festival care a avut loc la Suceava, oamenii s-au adunat cu o oră înainte pentru a prinde un loc în faţă şi a urmări arderea vrăjitoarei“, mai spune Bogdan Bălăşcău. Pentru a intra cât mai bine în pielea personajelor, membri Ordinului Cavalerilor Cetăţilor Bârsei se îmbracă în costumele specific perioadei medievale, haine pe care şi le crează singuri. “Fiecare îşi face costumul pe care îl poartă, la croitor. Problema cea mai mare este cu cizmele pe care le purtăm fiindcă trebuie să fim mereu cu ochii pe magazinele de antichităţi. Armele le confecţionăm tot noi, numai spadele le cumpărăm. Din ceea ce câştigăm din spectacole avem un buget şi pentru îmbunătăţirea recuzitei, respectiv coturi, spade, material pentru suliţe sau arumuri”, a mai spus Bogdan Bălăşcău.

Cavaleri doar pe scenă
Ordinul Cavalerilor Cetăţilor Bârsei s-a înfiinţat în anul 2003, la iniţiativa lui Anderi Prian. În 2007, Ordinul era compus din 50 de membri, dar s-a redus la 25 în anul 2009. Toţi sunt tineri şi au în viaţa reală cu totul alte meserii, începând de la director până la barman, însă au în comun un hobby: Ordinul Cavalerilor Cetăţilor Bârsei.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile