Blocul de locuinţe sociale trebuie finalizat până în noiembrie. În caz contrar Braşovul pierde finanţarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările trebuiau finalizate încă de anul trecut. FOTOArhivă

Renovarea blocului de locuinţe sociale pare blestamată. După ce primul constructor a abandonat lucrările, primăria a organizat o nouă licitaţie. Aceasta a fost contestată, dar Primăria Braşov a câştigat disputa. Lucrările vor fi reluate, dar trebuie finazate cel târziu în noiembrie.

Braşovul a primit pentru amenajarea acestui bloc de locuinţe sociale, 3,7 milioane de lei. Pentru ca totul sp fie gata mai trebuie făcută partea de hidroizolaţie, consolidările de la etajul unu la patru, partea de instalaţii şi finisajele interioare. În total vor fi 44 de apartamente. La parter vor exista şase apartamente de două camere, două apartamente de trei camere, un spaţiu rezervat centralei termice şi unul de depozitare, iar la etajele I, II, III şi IV vor fi, pe fiecare palier, câte opt apartamente de două camere, unul de trei camere, dar şi câte o uscătorie. Fiecare apartament va dispune de baie proprie, bucătărie, camera de zi şi unul sau două dormitoare. La Braşov sunt depuse peste 2.000 de cereri pentru locuinţe sociale.

Pe aceeaşi temă:

Anul 2014 este anul parcărilor la Braşov

Braşovul va avea trei autrostrăzi în 2018

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat