Bilete de un milion de euro vândute înainte de inaugurare. Aeroportul de la Brașov va fi deschis la 15 iunie 2023

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o lună înainte de primul zbor de pe Aeroportul Brașov, Dan Air a vândut deja bilete de peste un milion de euro. Wizz Air va începe zborurile din august, iar primul avion care va ateriza va fi Tarom. 

Dan Air a vândut bilete de peste un milion de euro de la Brașov FOTO Ioan Buciumar

A devenit o certitudine că Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav va fi deschis la timp, în data de 15 iunie 2023. Investiția a obținut certificările necesare de la Ministerul Transporturilor și avizul unei comisii interministeriale, așa că nu rămâne decât ca avioanele să aterizeze aici și, apoi, să decoleze spre cât mai multe destinații.

Deși primul zbor va avea loc abia peste o lună și câteva zile, compania Dan Air a anunțat că a depășit un milion de euro din vânzarea de bilete. Începând cu 15 iunie 2023, compania românească Dan Air va opera cursele Nuremberg, Stuttgart, Barcelona, Bruxelles, Munchen și Londra.

Operatorul român a renunțat la Budapesta și Milano, dar a venit cu Nuremberg și Stuttgart în locul lor. Cu toate acestea, pentru Budapesta se poartă discuții chiar pentru zboruri zilnice, iar în Italia vor exista, cu siguranță, operatori care vor efectua curse, chiar dacă nu neapărat spre Milano.

Wizz Air va începe în luna august cursele de Londra și din septembrie cele de Dortmund și mai avem discuții foarte avansate pentru curse de Budapesta, de Paris, Tel Aviv. Urmează să concretizăm, însă după 15 iunie va fi mult mai ușor, pentru că, în momentul în care companiile vor vedea că aeroportul este deschis și este funcțional, vor lua mai ușor decizia de a deschide destinații”, a informat Alexandru Anghel, director executiv Direcţia Implementare Aeroport de la Brașov.

Personalități implicate, aduse cu avionul de la București

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, așteaptă o ofertă de preț de la Tarom pentru ca un avion de la București să aterizeze primul la Brașov și acesta să aducă personalități care, de-a lungul timpului, s-au implicat în realizarea investiției.

Pentru că unii operatori aerieni au programat zboruri de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav chiar din ziua inaugurării acestuia, 15 iunie 2023, președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, a decis să ofere populației ocazia unei vizite la edificiu înainte de inaugurare. Astfel, în datele de 10 și 11 iunie 2023, aeroportul își va deschide porțile pentru toți cei care doresc să-l viziteze și să facă un tur ghidat al acestuia.

Este un eveniment pe care cred că îl așteptăm cu toții. Am fost întrebat permanent în cei șapte ani de când sunt președinte al Consiliului Județean când inaugurăm aeroportul. Am toată convingerea că brașovenii vor fi prezenți pentru că este aeroportul lor, este un aeroport pe care îl așteaptă de multă vreme și este o mare energie și bucurie pentru fiecare dintre locuitorii județului Brașov să participe la un asemenea eveniment”, a declarat Adrian Veștea.

Președintele Consiliului Județean Brașov a anunțat că aeroportul va avea indicativul BSM (așa cum București-Otopeni are OTP, Cluj-Napoca are CLJ, Roma-Fiumicino are FCO etc), atribuit fără vreo consultare a celor care au realizat proiectul.

Brașovenii ar fi vrut un cod mai apropiat de numele sau indicativul județului (BV), dar indicativele dorite erau deja luate de alte aeroporturi din lume. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG