Beat la volanul ambulanţei, a gonit cu girofarul pe DN 1, dar s-a răsturnat într-un şanţ, punând în pericol viaţa pacientului şi a asistentei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul salvării avea o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool în aerul expirat. Foto: IPJ Braşov

Două persoane au fost rănite marţi seara, după ce ambulanţa în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ pe DN1 între localităţile Şercaia şi Mândra.

Şoferul, în vârstă de 56 de ani, a avut o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool în aerul expirat, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, Gabriela Dinu. 

„Şoferul unei ambulanţe a pierdut controlul volanului, s-a lovit de un parapet metalic, după care a intrat în şanţul din partea dreaptă a drumului. În urma impactului, asistenta şi pacientul din ambulanţă au suferit vătămări corporale, fiind transportaţi la spital de o altă ambulanţă, sosită la faţa locului. Pacientul aflat în ambulanţă a fost preluat din satul Vad şi se afla în drum spre Spitalul din Făgăraş. La testarea conducătorului ambulanţei din punctul de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,97 mg/l. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanţii IPJ Braşov. 

Ambele vitime erau conştiente

Şoferul a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov pentru recoltarea de probe biologice în vedere stabilirii alcoolemiei, a mai precizat purtătorul de cuvânt. 

În urma accidentului, la asistenta aflată în ambulanţă există suspiciune fractură claviculă stânga, iar pacientul, un bărbat de 43 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral. Ambele persoane erau conştiente, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja. 

Citeşte şi:

Două foste directoare de la Ambulanţă, acuzate de ucidere din culpă, au fost achitate de Curtea de Apel Braşov

Şofer de autobuz prins băut la volan

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie