Bărbat bătut cu bestialitate chiar sub ochii jandarmilor. Cea mai promptă intervenţie a forţelor de ordine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbat bătut cu bestialitate sub ovhii jandarmilor FOTO GMJ Burebista Braşov

Trei bărbaţi l-au bătut cu bestialitate pe un al patrulea, într-un cartier nou din Braşov, fără să ştie că jandarmii erau în apropiere. Astfel, agresorii au fost reţinuţi în numai câteva secunde

Un bărbat a fost bătut cu bestialitate de alţi trei, într-o parcare situată într-unul dintre cartierele noi ale Braşovului. Un amator a filmat de la balcon finalul conflictului, iar pe imagini se poate vedea cum victima, căzută la pământ, este lovită cu picoarele în zone feţei de doi dintre agresori. Imediat, aceştia o iau la fugă, împreună cu al treilea agresor, pe trotuarul de la marginea şoselei, iar maşina Jandarmeriei ajunge în dreptul lor. Reprezentanţii forţelor de ordine au coborât în mare viteză şi i-au imobilizat în doar câteva secunde pe cei trei bărbaţi. Între timp, victima şi mai mulţi martori au sosit lângă jandarmi, moment în care filmarea s-a încheiat. 

„Pe timpul unei patrulări în Municipiul Braşov, un echipaj al Grupării Mobile de Jandarmi Braşov, aflat în sistemul integrat de ordine publică, a observat că un bărbat este agresat, într-o parcare, de către alţi trei bărbaţi.

Jandarmii au intervenit  şi au reţinut agresorii, concomitent cu acordarea primului ajutor victimei. Aceasta are 23 de ani, nu prezenta leziuni care să-i pună viaţa în pericol, era conştientă şi a însoţit echipajul de jandarmeriei la sediul secţiei de poliţie, pentru a depune plângere.

Mulţumim pe această cale localnicului care a observat de la balcon agresiunea şi a pus la dispoziţia jandarmilor filmarea incidentului. Agresorii se află în custodia poliţiei, care efectuează cercetări în acest caz”, a precizat comandantul Grupării Mobile de Jandarmi „Burebista” Braşov, colonel Valentin Mirea. 

Potrivit comandantului jandarmilor, colegii acestuia au observat scena în momentul în care se aflau în spatele blocului din care a fost făcută filmarea. Ca să fie siguri că agresorii nu pot scăpa, au înconjurat blocul şi au ajuns în partea în care puteau fi cel mai aproape de agresori, astfel că i-au prins la numai câteva secunde de la petrecerea agresiunii. 

Vă mai recomandăm:

Garajul primarului din Tuşnad Băi, devastat de o ursoaică. Animalul a intrat în zeci de gospodării

Expoziţie cu obiecte ale campionilor României. „Mândri că suntem români“

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate