Apele Române: „Proiectul de deviere a pârâului Besălcin, pentru construirea Aeroportului Braşov, este fezabil”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la întâlnirea de la Braşov FOTO Apele Române

Concluzia a fost formulată de directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), care s-a întâlnit miercuri, 3 iunie 2020, cu autorităţile locale de la Braşov.

Conducerea Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) a concluzionat că devierea pârâului Besălcin şi proiectul Aeroportului Internaţional Braşov sunt două proiecte fezabile şi complementare.

Concluzia a fost formulată în urma unei întâlniri care a avut loc miercuri, 3 iunie 2020, la Braşov, la care au participat Ervin Molnar, directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) şi Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, împreună cu specialişti din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Braşov, ai Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Olt, dar şi cu membrii Unităţii de Implementare a Proiectului Aeroportului Internaţional Braşov.

Scopul întâlnirii a fost tocmai analizarea celor două mari proiecte ale judeţului Braşov. Primul dintre acestea se referă la obiectivul de investiţie a Consiliului Judeţean Braşov privind construirea  aeroportului internaţional de la Ghimbav, iar cel de-al doilea are în vedere proiectul Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) de deviere a pârâului Besălcin şi de evacuare a apelor pluviale de pe amplasamentul acestei investiţii.

Consiliul Judeţean Braşov a propus Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Olt ca, pentru simplificarea procedurilor, devierea pârâului Besălcin să fie realizată şi finanţată de Consiliul judeţean Braşov în cadrul proiectului de investiţie „Aeroport Internaţional Braşov”.

La finalul discuţiilor, cei prezenţi la întâlnire au vizitat zona pentru identificarea soluţiilor fezabile, „astfel încât lucrările celor două proiecte să nu aibă zone de incidenţă, care ar putea zădărnici termenii de finalizare ai aeroportului”, după cum a precizat biroul de presă al ANAR.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat