Ambiţia de admirat a doi alpinişti nevăzători şi a colegului lor cu dizabilităţi. Ce pisc vor să urce

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi alpinişti nevăzători vor să urce pe Elbrus FOTO arhiva personală

După ce a urcat pe Kilimanjaro şi pe Mont Blanc, Alex Benchea vrea să ajungă pe „Acoperişul Europei”, Elbrus. Alpinistul este nevăzător şi va face ascensiunea împreună cu un alt coleg nevăzător şi unul cu probleme la şold.

Trei alpinişti români – doi nevăzători şi unul cu probleme la un picior - se pregătesc pentru o ascensiune pe cel mai înalt vârf al Europei, Elbrus. Alex Benchea, Răzvan Nedu şi Andrei Popa au urcat pe Mont Blanc şi acum vor să ajungă şi mai sus, la peste 5.600 de metri. 

Alex Benchea a fost şi pe Kilimanjaro, cel mai înalt munte din Africa, iar acum vrea să ajungă la cea mai mare altitudine din Europa, la graniţa cu Asia. 

„Cei trei fac parte din echipa de paraclimbing a României, deci Echipa Naţională. Ei vor să arate lumii că, chiar dacă ai nişte dizabilităţi, poţi să faci lucruri extraordinare”, a declarat Alexandru Păun, preşedinte Clubul Alpin Român. 

„Proiectul aparţine Asociaţiei Climb Again din Bucureşti, care a dezvoltat un proiect de susţinere a alpiniştilor cu dizabilităţi şi ei şi-au propus să ducă anul acesta trei oameni pe Elbrus, acoperişul Europei, cum se spune”, a mai explicat Alexandru Păun. 

10 echipe de alpinişti români au încercat să-i ajute pe cei trei printr-un eveniment organizat la Braşov, la Pietrele lui Solomon. 

„Noi am avut un eveniment de susţinere a acestui proiect. Am încercat să strângem 10 echipe de căţărători care să caţere pe verticală, împreună, înălţimea Elbrusului la escaladă. A fost un eveniment inediat în ţară, pe care l-am numit „Maraton 24 de ore de căţărat”, la care 12 ore au fost sâmbătă şi 12 ore au fost duminică”, a mai spus Alexandru Păun. 

Pentru a reuşi să urce pe Elbrus, sportivii mai au nevoie de sponsorizare, iar cei care vor să-i sprijine o pot face prin donaţii pe site-ul sau pagina de facebook swimathon. Dacă totul va decurge confirm planului, cei trei sportivi români vor atinge cel mai înalt punct al Bătrânului Continent la începutul lunii viitoare. 

Vă mai recomandăm:

Cabana Postăvarul, cea mai veche construcţie din Poiana Braşov, de la strălucire la decădere şi din nou la glorie

Primul târg de cicloturism, găzduit de Braşov. Ambasadorul Elveţiei: „Fiecare bicicletă are suflet“

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie