Un vârf de viitură de 3 metri a traversat judeţul Brăila pe râul Buzău, fără a provoca inundaţii şi pagube materiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiar dacă a crescut cu trei metri, Buzăul nu a ieşit din matcă  FOTO Florentin Coman

Viitura prognozată de hidrologi pe râul Buzău a traversat, vineri, judeţul Brăila, fără a provoca pagube materiale, chiar dacă nivelul râului a fost mai mare cu aproape trei metri faţă de ziua precedentă. Siretul a crescut, de asemenea, foarte mult. Iar dacă Buzăul incepe să revină la nivelul normal, Siretul va continua să crească, iar în zilele următoare va pune serios la încercare rezistenţa digurilor de protecţie.

În ceea ce priveşte râul Buzău, creşterea de nivel faţă de ziua precedentă a fost de circa trei metri dar, din fericire, nu a existat risc de inundaţii. "Nu au fost probleme cauzate de această viitură pe raza judeţului nostru. Apa s-a menţinut în albia râului, deci nu a fost pericol de inundaţii", ne-a spus Adrian Turiac, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Brăila.

Problemele ar putea începe, însă, de acum încolo fiindcă, după trecerea apei, eroziunile de mal s-ar putea accentua pe râul Buzău. După cum v-am mai informat, în dreptul unor localităţi precum Sihleanu, Pitulaţi, Scorţaru Nou, Şuţeşti sau Râmnicelu albia râului deviază tot mai mult spre zonele locuite din cauza acestor eroziuni.

Râul Siret a crescut, de asemenea, foarte mult faţă de ziua precedentă. În dimineaţa zilei de vineri, la ora 7.00, nivelul râului era mai mare cu 362 cm, iar debitul crescuse de la 162 metri cubi pe secundă, cât se înregistrase joi, la 1.021 mc/s. Hidrologii prognozau că debitul Siretului ar putea atinge 2.200 mc/s, până în seara zilei de vineri şi va continua să crească şi în zilele următoare.

Pe lângă debitele mari ale Buzăului şi Siretului, vestea proastă este că şi pe Dunăre se preconizează o viitură masivă, provocată de ploile fără precedent căzute în Serbia.. La Brăila, viitura de pe Dunăre este aşteptată în ultima săptămână a lunii mai.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%