Un comerciant a rămas fără sute de kilograme de legume pentru că nu a putut face dovada că le deţine legal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au confiscat peste 250 de kilograme de legume în urma unui control de rutină în trafic, după ce şoferul nu a putut prezenta actele de provenienţă a mărfii.

Pe 16 noiembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila l-au depistat în trafic, pe DN 2B, pe un tânăr, în vârstă de 29 de ani, în timp ce transporta, cu un autoturism, 256 de kilograme de legume, fără a deţine documente de provenienţă şi transport pentru acestea.

”Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 1.000 de lei, iar marfa a fost confiscată şi predată, pe bază de proces-verbal, unei unităţi specializate în vederea valorificării”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi