Un brăilean a păşit în 2020 cu un câştig frumuşel la loterie. Ce sumă a câştigat norocosul şi la ce agenţie a jucat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biletul  norocos s-a jucat la agenţia 09-004 FOTO Arhiva Adevărul

Ultima tragere organizată în 2019 de Loteria Română a adus câteva câştiguri importante. Cel mai mare a fost la Loto 6/49, unde a fost adjudecat premiul cel mare, de aproape 800.000 de euro.

Anul Nou a început cum nu se poate mai bine pentru un brăilean care a jucat la tragerea Loto 5/40 din data de 31 decembrie 2019.

Potrivit informaţiilor transmise de Loteria Naţională, un bilet jucat la agenţia 09-004 din municipiul Brăila a reuşit să-şi adjudece premiul al doilea la Loto 5/40, în valoare de 59.217 lei. El (sau ea) a jucat pe bilet patru variante simple şi o variantă la Super Noroc.

De altfel, ultimele trageri din 2019 de la Loteria Naţională au adus şi alte premii mari. De departe, del mai norocos a fost român din judeţul Caraş-Severin, care a săltat premiul cel mare la Loto 6/49, în valoare de 3.737.765 lei (peste 782.000 de euro). Biletul norocos a fost jucat la agenţia 11-028 din Bozovici  şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, preţul biletului fiind de 30,50 lei.

Norocul a fost generos la sfârşit de an şi cu un jucător care a participat la tragerile loto cu un bilet jucat la agenţia 29-039 din Breaza de Jos, judeţul Prahova, completat cu doua variante simple la Loto 6/49 si doua variante la Noroc. Biletul i-a adus câştigul de categoria a II-a la Noroc, în valoare de 383.354,46 lei.

De un final de an cu o surpriză extrem de plăcută are parte şi un jucător care şi-a încercat norocul la Joker. Biletul care i-a adus câştigul de categoria a II-a la tragerea suplimentara Joker, în valoare de 179.034,98 lei, a fost jucat la agenţia 11-020 din Oţelu Roşu, judeţul Caras-Severin şi a fost completat cu doua variante simple la Joker şi o variantă la Noroc Plus.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală