Trei distrugeri într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Îşi riscă libertatea pentru a se răzbuna. foto: Adevărul

La data de 27.12.2012, în jurul orelor 13:00, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat pe U.S. (74 de ani), din Brăila, în timp ce distrugea o scândură dintr-o bancă, amplasată pe bulevardul Independenţei.

În seara zilei de 27 decembrie a.c., în jurul orei 22:30, la sediul Poliţiei Municipiului s-a prezentat administratorul unei societăţi comerciale din Brăila şi a reclamat că, în jurul orelor 21:30, un tânăr, care se afla sub influenţa alcoolului, a spart cu piciorul geamul stradal al unei vitrine aparţinând unităţii.
Poliţiştii l-au identificat pe autorul C.G. (17 ani), din Brăila, faţă de care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Aseară, la orele 20:35, brăileanca L.L. (45 de ani), a sesizat la Poliţie, prin apelul de urgenţă 112, faptul că fostul ei soţ, L.N. (45 de ani), i-a distrus poarta de acces în curtea imobilului şi a pătruns în locuinţă, refuzând să plece.
La faţa locului s-au deplasat poliţişti de siguranţă publică, care, în urma primelor verificări, au stabilit că cele sesizate se confirmă.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”