Sute de kilograme de carne de porc şi vită confiscate de poliţişti. Comercianţii vindeau carnea în condiţii improprii şi nu aveau acte de provenienţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carnea de porc era comercializată în condiţii neigienice Foto: IPJ Brăila

Astăzi, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Brăila au acţionat, într-o piaţă din municipiul Brăila, pentru depistarea comerţului ilicit cu produse agroalimentare. Oamenii legii au aplicat trei amenzi, în valoare totală de 15.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Poliţiştii brăileni au confiscat astăzi 350 de kilograme de carcasă de vită, 248 de kilograme de carcasă de porc, şapte kilograme de pastă de mici şi 100 de litri de vin, în valoare totală de 11.600 de lei, pentru care nu existau documente de provenienţă.

”Cu ocazia verificărilor efectuate la punctul de lucru al unui producător particular, în vârstă de 41 de ani, din Brăila, poliţiştii au constatat că acesta avea expuse la vânzare 350 de kilograme de carcasă de vită şi 248 de kilograme de carcasă de porc, pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu suma de 5.000 de lei, în conformitate cu prevederile legii 12/1990, iar bunurile în valoare de 10.800 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Oamenii legii au depistat şi un administrator al unei societăţi comerciale, în vârstă de 60 de ani, din Brăila, care vindea 100 de litri de vin fără documente legale de proveninţă. Societatea a fost sancţionată contravenţional cu 5.000 de lei, conform legii 12/1990, iar bunurile, în valoare de 700 de lei, au fost confiscate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”