Statul a „uitat” să le deconteze naveta profesorilor brăileni, inclusiv acelora care merg în judeţ, pe salarii mici, pentru a ajuta copiii cu dezabilităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi muncesc în condiţii dificile, cu copii care au nevoie de atenţie deosebită şi metode didactice specifice, profesorilor itineranţi din învăţământul special brăilean nu li s-a mai decontat naveta de la începutul acestui an. Zece cadre didactice se găsesc în această situaţie.

În condiţiile în care salariile din învăţământ nu sunt mari, mai ales pentru profesorii tineri, cele câteva sute de lei pe care îi cheltuie pe navetă reprezintă o parte considerabilă din venituri. Deconturile ar fi trebuit făcute de Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă (CSEI). "Cum banii sunt oricum puţini, naveta nu s-a mai decontat", spune directorul CSEI, prof. Stelinina Copae. "Sistemul special de educaţie este finanţat de Consiliul Judeţean, iar serviciul contabilitate al Centrului a solicitat CJ suplimentarea sumelor la capitolul cheltuielilor materiale, însă CJ a spus că nu se poate", a mai adăugat aceasta.

Mai sunt şi alte cadre didactice tot din sistemul învăţământului special cărora li se decontează doar un sfert din cât cheltuiesc cu naveta. Un exemplu în acest sens sunt profesorii de la Penitenciarul Tichileşti, care cheltuie lunar pe navetă 195 de lei şi li se decontează 48,5. La ei decontarea se face conform Legii bugetului din 2014, care impune limitarea sumelor decontate conform unui algoritm stabilit de Ministerul Finanţelor. Asta deşi Legea Educaţiei, adoptată în 2011, prevede că decontarea trebuie făcută integral.

Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ spun că au făcut demersuri la Ministerul Educaţiei, pentru ca decontările să se facă în conformitate cu Legea Educaţiei, nu cu Legea bugetului. "Am făcut demersuri la Ministerul Educaţiei pentru a rezolva problema şi am primit deja un răspuns pozitiv. Trebuie să obţin un răspuns scris şi asta va mai dura puţin, pentru că în urma intervenţiilor pe care le-am făcut la Consiliul Judeţean mi s-a spus că vor deconta integral naveta dacă aduc de la Ministerul Educaţiei un document care să specifice cum se face decontarea", a explicat prof. Valeriu Partene, preşedintele Sindicatului Învăţământ Brăila. Acesta a precizat că de decontări vor beneficia toţi profesorii care fac naveta, inclusiv cei din învăţământul special.

Citiţi şi 

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online