Recomandările poliţiştilor pentru prevenirea furturilor din autoturisme. Ce moduri de operare folosesc infractorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au distribuit pliante cu măsurile de prevenire a furturilor din autoturisme Foto: IPJ Brăila

Poliţiştii desfăşoară în această săptămână o serie de activităţi de prevenire a furturilor din autoturisme pe raza municipiului Brăila. În acţiune sunt implicaţi poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Brăila şi cei ai compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii.

Acţiunile organizate de oamenii legii la Brăila se înscriu în cadrul programului judeţean de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului, aflat în derulare la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, pe întreaga perioadă a anului 2017, şi se adresează posesorilor de autoturisme, în vederea creşterii gradului de informare cu privire la aplicarea măsurilor de siguranţă a maşinii.

În acest scop, poliţiştii discută cu deţinătorii de autoturisme, le prezintă modurile de operare cel mai des întâlnite în această perioadă în săvârşirea infracţiunilor de furt din autoturisme şi componente exterioare acestora. Totodată,  aceştia le oferă şi recomandări pentru a-şi feri autoturismele şi bunurile din interiorul acestora de infractori.

Dintre modurile de operare folosite de infractori amintim:

-Sustragerea de bunuri din autoturisme lăsate neasigurate sau cu geamurile deschise;

-Forţarea mecanică a încuietorilor;

-Spargerea geamurilor autoturismului;

-Utilizarea de dispozitive electronice care acţionează asupra sistemelor de închidere centralizată a autoturismului;

-Deschiderea portierelor maşinii în timp ce staţionează la semafor sau la trecerea de pietoni şi sustragerea bunurilor de pe scaunul din dreapta sau de pe bancheta din spate.

Pentru protecţia autoturismului dumneavoastră, poliţiştii recomandă:

-Asiguraţi autoturismul, chiar dacă lipsiţi doar câteva minute şi, în niciun caz, nu lăsaţi cheile în contact;

-Asiguraţi-vă că portierele s-au închis atunci când părăsiţi maşina şi acţionaţi închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o;

-Evitaţi să parcaţi autoturismul în locuri izolate;

-Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, bunuri care pot atrage atenţia: borsete, genţi,  telefoane mobile, sisteme GPS, chiar dacă  lipsiţi pentru scurt timp;

-Evitaţi să lăsaţi autoturismul nesupravegheat cu geamurile deschise;

-Pe perioada deplasării cu autoturismul, acţionaţi sistemul de blocare a uşilor, pentru a evita să fiţi deposedaţi de diferite bunuri în timp ce staţionaţi la semafor, treceri de pietoni, etc.;

-Montaţi un sistem de alarmă sau antifurt, apelând la o firmă specializată; Apelaţi la un serviciu de marcare (sablare, inscripţionare) a oglinzilor sau barelor de protecţie;

-Nu vă adresaţi, pentru eventuale reparaţii, atelierelor neautorizate sau meşterilor ocazionali. Vă pot fi sustrase diferite componente care funcţionau foarte bine sau pot fi făcute mulaje după chei.

De asemenea, poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu achiziţioneze componente auto de la persoane care nu pot oferi un document financiar şi o garanţie pentru produsul respectiv.  

Mai multe pentru tine:
Există 21 de tipuri diferite de penisuri, spun studiile. Cum să ai parte de plăcere maximă, indiferent de formă
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Ultimele cuvinte ale Andreei Cuciuc. Și-a sunat mama înainte să moară și i-a dezvăluit de ce se simte rău. Părinții fac dezvăluiri șocante la un an de la moartea tinerei de 17 ani: „A fost otrăvită”
Salariul pe care îl încasează un român, în Elveția: „Acum muncesc la pește congelat. 3 luni am fost în probe”. Ce cheltuieli lunare are?
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 la Various Brands: outfit complet de iarnă pentru femei, cu cea mai mare reducere. Idei de cadouri pentru sărbători
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Black Friday toată luna la Mobila Laguna: reduceri care depășesc 70% și economii de peste 6.000 de lei pentru cumpărători