Premieră: Poţi termina liceul la frecvenţă redusă/ De la 1 iunie au început înscrierile!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creat în anul 2002, de către Fundaţia de Învăţământ, Ştiinţă şi Cultură „Prof. univ. dr. Alexandru Puiu", Liceul "Petre S. Aurelian" are propriile spaţii, pe strada Rubinelor. De la 1 iunie, instituţia face înscrieri la cursurile de frecvenţă redusă (FR) nou-înfiinţate.

„Anul acesta, avem două clase la zi şi două clase de câte 30 de locuri la frecvenţă redusă. Este vorba de o clasă de a IX-a şi o clasă de a XI-a, specializarea tehnician în activităţi economice. E o premieră, pentru că, din câte ştim, suntem singurul liceu unde se pot urma cursuri liceale la FR", ne-a spus directorul de la „P.S. Aurelian", conf. univ. dr. Camelia Vechiu.

21 discipline de specialitate

Liceul economic se află în incinta Universităţii „Constantin Brâncoveanu" şi deţine laboratoare de informatică, fizică, chimie şi merceologie, precum şi cabinete de biologie, limbi străine, istorie, geografie şi economie. Instituţia are o sală de festivităţi cu peste 200 de locuri şi o bibliotecă proprie, cu peste 5.000 de volume.

„Afară de obişnuitele discipline, elevii noştri vor putea studia 21 de materii de specialitate, etapizat, discipline care le vor fi de folos mai târziu, la facultate", a mai spus conf. univ. dr. Camelia Vechiu.

Elevii de la „Petre S. Aurelian" care au rezultate foarte bune la învăţătură beneficiază de scutiri de taxă. Manualele şi toate celelate facilităţi sunt gratuite pentru toţi elevii.

„Am ales acest liceu economic, singurul liceu particular din oraş, pentru atenţia acordată elevilor şi pentru importanţa de care beneficiază relaţia profesori-elevi-părinţi. Am fost implicată în numeroase activităţi. Liceul nostru are rezultate remarcabile, lucru dovedit şi prin obţinerea acreditării, în anul 2009", ne-a spus Manuela-Teodora Gagiu, elevă în clasa a XI la "Petre S. Aurelian".

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”