Poveşti picante din Brăila de altădată. De unde vine refrenul: „La tanti Elvira uşor se câştiga lira“ VIDEO
0Una dintre cele mai fascinante poveşti despre oraşul Brăila este cea aa caselor de toleranţă care erau la mare căutare în perioada când portul de la Dunăre atrăgea nave şi marinari din întreaga lume. Tanti Elvira era matroana celei mai celebre case de toleranţă din perioada interbelică.
„La noi, la Brăila / La tanti Elvira / Uşor se câştigă lira / Femeia munceşte / Bărbatul plăteşte / Ce bine-i la noi, la Brăila”, astfel sunau versurile unei binecunoscute melodii din epocă extrem de cuboscute.
Tanti Elvira era matroana unui bordel care funcţiona în port, acolo unde ajungeau mulţi marinari din toată lumea, dar şi diverşi negustori înstăriţi. Fetele matroanei Elvira lucrau „la urgenţă”, iar casa era un cuib al destrăbălării, unde îşi făceau de cap marinarii, tâlharii Brăilei şi clienţi mai săraci.
La Arhivele Naţionale se mai păstrează şi astăzi un Registru al prostituatelor din Brăila. În oraş existau la acea vreme peste 70 de bordeluri în Centrul Vechi şi în zona portuară. Proprietarii erau de cele mai multe matroane care închiriau câte o casă, pe care o transformau în bordel.
Tot din arhive aflăm că prostituatele găzduite erau, cele mai multe, moldovence, evreice, rusoaice, însă avea acte în regulă, fiind înregistrate în evidenţele Prefecturii Poliţiei Brăila sute de prostituate şi dame de companie.
Poveştile picante cu „tanti Elvira” stârnesc încă curiozitatea turiştilor care ajung în oraşul de la Dunăre, spune Gabriel Lâlă, creatorul brandului „Brăila City Tour”.
„În tururile ghidate pe care le organizez în Brăila povestesc despre casele de toleranţă din acea vreme, despre tanti Evira şi viaţa de noapte din Port, care forfotea de marinari şi lumea bună a oraşului. Sunt poveşti picante cu prostituate, dame de companie şi marinari care mergeau la bordelul lui tanti Elvira, în port, sau se cazau la hanurile şi casele de toleranţă de pe strada Unirii sau strada Braşoveni. Exista o listă cu prostitutele din Brăila, care aveau acte în regulă, chiar şi carnete de sănătate”, spune Gabriel Lâlă.
Aceste case de toleranţă aveau şi un regulament de funcţionare care era respectat cu stricteţe.
„Casele de toleranţă puteau fi administrate doar de femei, în fiecare cameră trebuia să i se asigure clientului posibilitatea de a se spăla în zonele intime înainte şi după consumarea actului, iar fetele erau obligate să facă două vizite pe săptămână la doctor, consemnate într-o <condicuţă> specială. Poliţia, Chestura pe atunci, călca periodic pragul matroanelor, număra fetele, le trecea în catastif, iar pe cele fără carnet de sănătate le ducea cu forţa la Ambulatorul Antiveneric, le interna cu pază în spital şi veghea ca ele să fie tratate. Cele <cu ştaif> se duceau periodic la doctor, îşi permiteau să plătească 50 de lei consultaţia şi erau considerate <serioase> chiar şi de Chestură”, scrie scriitorul Dan-Silviu Boerescu în cartea „Tanti Elvira & Cie. Cele mai originale personaje din istoria unor oraşe aparent liniştite”
Mai mult, la Arhivele Brăilei se află o condică întocmită de poliţiştii de la Moravuri, în anii ʼ30, cu pozele femeilor de moravuri uşoare. Paşa, Sonia, Chiva sau Rozmănica sunt doar câteva din numele folosite de cele care frecventau casele de toleranţă.
Sursa: Arhivă Adevărul
„Dacă în 1900 erau circa 100 de prostituate în evidenţele Serviciului Sanitar al Primăriei Brăila, în anii de după Primul Război Mondial puteau fi numărate cu sutele. (...) Pe Strada Roşie, se spune, erau cele mai urâte femei, motiv pentru care felinarele rămâneau aprinse toată noaptea, iar pe strada Neagră se stingeau repede, fiindcă femeile erau <grase şi roşii în obraji>”, mai scrie scriitorul Dan-Silviu Boerescu.
În 1930 s-a înfiinţat Poliţia de moravuri, pentru a supraveghea casele de toleranţă şi femeile de moravuri uşoare. În registrul poliţiei exista fotografia fiecărei prostituate, date despre familie, dar şi despre starea de sănătate a acestora.