Poliţiştii caută un tânăr dat dispărut. A plecat să muncească ca zilier, dar de cinci zile este de negăsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Irimia Foto: IPJ Brăila

Dispariţia tânărului de 18 ani a fost anunţată la Poliţie de mama acestuia. Tânărul a fost dat în urmărire naţională şi internaţională.

Miercuri, 1 iulie, o femeie de 39 de ani, din satul Plopu, s-a prezentat la sediul Poliţiei Oraşului Ianca şi a sesizat dispariţia fiului ei, Irimia Gabriel, în vârstă de 18 ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul muncea de la începutul lunii aprilie 2020, pe raza localităţii Surdila-Greci, acesta nemaifiind văzut din ziua de 28.06.2020.

Semnalmente: înălţime 1,60 de centimetri, aproximativ 50 de kilograme, părul negru, tuns scurt, faţă rotundă, ochii albaştri.

Îmbrăcăminte şi încălţăminte: nu se cunoaşte.

”Pentru numitul Irimia Gabriel a fost solicitată căutarea la nivel naţional şi internaţional. Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort