Paznici beţi sau dormind la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paznicii prinşi în off-side au fost amendaţi. Foto: ARHIVĂ ADEVĂRUL

În noaptea de 24 spre 25 iulie a.c., poliţişti de la Compartimentul Sisteme de Securitate, din cadrul Biroului de Ordine Publică, au desfăşurat o acţiune de control la societăţile comerciale asigurate cu pază proprie sau agenţi de pază, din cadrul societăţilor specializate de pază, situate pe raza Municipiului Brăila.

Poliţiştii au efectuat 29 de controale tematice, urmărind, în special, modul de executare al serviciului de către personalul de pază şi dacă aceştia cunosc consemnul general şi particular al posturilor.

"Pe parcursul derulării activităţilor specifice, poliţiştii au constatat 11 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 600 de lei, conform prevederilor Legii 333/2003, paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. În urma controalelor efectuate, trei paznici au fost depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, doi nu executau serviciul de pază, conform consemnului postului şi alţi doi au fost găsiţi dormind în timpul serviciului", se arată într-o notă de presă a Poliţiei Brăila.

Deficienţele constatate vor fi aduse la cunoştinţa conducerii unităţilor beneficiare, precum şi conducerii unităţilor specializate de pază, prestatoare de servicii de pază, urmând ca la urmatoarele abateri sa se procedeze la retragerea atestatelor personalului de pază în cauză.

      

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro