O brăileancă a încercat să nască pe ascuns în WC-ul din curte şi şi-a ucis fătul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO adevarul.ro

O brăileancă în vârstă de 29 de ani şi-a ucis, marţi, fătul nou-născut, apoi l-a aruncat în WC-ul din curtea unde locuieşte, situată pe Str. Ştefan cel Mare din municipiul de la Dunăre. Un vecin a constatat că e ceva în neregulă în momentul când a văzut o dâră de sânge. Acesta a anunţat autorităţile. Din păcate, pentru bebeluş nu s-a mai putut face nimic.

"În cursul dimineţii de marţi, 9 iunie, a fost chemată Ambulanţa pentru o naştere la domiciliu. Asistenta care a ajuns acolo a descoperit lăuza în stare bună şi copilul din păcate, în toaletă, mort. A fost anunţat un echipaj de poliţie care a venit la faţa locului şi a efectuat cercetări preliminare. Între timp, mama şi nou-născutul au fost duşi la maternitate pentru îngrijiri şi investigaţii", ne-a declarat dr. Viorica Uscatu, manager SAJ Brăila.

Constatările medicilor legişti sunt groaznice. Se pare că femeia a tras de făt, apucându-l de gură şi nas şi sufocându-l. „Apucându-l de gură şi nas să poată ieşi, s-a oprit cordul, iar plămânii au avut aspect de plămâni nerespiraţi. Gura aia de aer, pe care o iau nou-născuţii imediat cum ies din canalul pelvigenital, n-a mai putut s-o ia şi s-a asfixiat", a explicat dr. Gina Ilie, şeful Serviciului de Medicină Legală.

Cazul este cercetat în prezent de Poliţie.

Cititi si

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie