Maternitatea Brăila primeşte sprijin pentru salvarea copiilor născuţi prematur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naşterile premature şi mortalitatea infantilă se menţin la cote ridicate în judeţul Brăila. Acest aspect a atras atenţia Asociaţiei „Salvaţi copiii“ România, care, în urmă cu câteva zile, a donat patru echipamente de ultimă generaţie Spitalului de Obstretică - Ginecologie Brăila, pentru a ajuta la combaterea acestui fenomen îngrijorător.

Valoarea echipamentelor se ridică la 11.000 de euro. Este vorba despre un incubator pentru terapie intensivă,  un analizor de gaze, un monitor pentru funcţii vitale şi un pulsoximetru. Medicii maternităţii brăilene, în frunte cu şeful Secţiei de Neonatologie, dr. Gheonea Vaso, care luptă pentru a salva viaţa micuţilor, spun că această donaţie are darul de a face minuni pentru nou-născuţi, în special pentru prematuri.

Statisticile arată că judeţul Brăila are o rată a naşterilor premature cu 9% peste media naţională şi o mortalitate infantilă de 14,2 la mie, faţă de 8,5 la mie la nivel naţional. 

„Brăila este de mult în vizorul nostru, rata mortalităţii infantile de aici fiind de ani buni cea mai mare din ţară. Această situaţie se poate schimba printr-un efort susţinut, iar noi am făcut astăzi un prim pas important în acest sens. Fără nicio îndoială, aparatele instalate se vor dovedi esenţiale pentru menţinerea în viaţă a bebeluşilor, în primele zile de viaţă. Anul trecut, în Spitalul de Obstetrică Ginecologie Brăila au avut loc 2.022 naşteri, dintre care 14% au fost premature - mult peste media naţională de circa 9 procente. Din păcate, Brăila rămâne unul dintre cele mai sărace judeţe ale ţării, iar nivelul de trai are un impact direct asupra speranţei de viaţă a locuitorilor, cei mai afectaţi fiind cei mai mici dintre aceştia, nou-născuţii“, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al „Salvaţi Copiii“ România.

Amalia Năstase, ambasadorul campaniei „Bun venit pe lume“, prezentă şi ea la Brăila, a spus că speră ca în anii următori să revină aici cu noi echipamente, prin care să dea o mână de ajutor medicilor şi să contribuie la rezolvarea unei palete tot mai largi de afecţiuni specifice micuţilor născuţi înainte de termen.

„Pentru nou-născut şi mai ales prematur, fără o aparatură specială, noi nu putem face nimic. Cei de la «Salvaţi Copiii» au adus un incubator, un analizor de gaze, un monitor pentru funcţii vitale şi un pulsoximetru. Noi încercăm să facem tot ce putem pentru prematuri, care sunt din ce în ce mai mulţi, cu o rată de îmbolnăvire foarte serioasă. Se pune foarte mult accent pe recuperarea acestor prematuri, competenţă profesională avem, dar nu ne ajută numai asta, trebuie să fim ajutaţi şi de o aparatură specială. Şi a venit această aparatură, acest puţin, de care ne bucurăm foarte mult“, a declarat dr. Gheonea Vaso, care a adăugat şi că, la acest moment, se nasc cam 180 copii pe lună, natalitatea fiind în scădere faţă de anii anteriori.

Recomandări pe aceeaşi temă

FOTO Incubatorul donat de Asociaţia Salvaţi Copiii menţine viaţa unui bebeluş născut prematur

Mai multe pentru tine:
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet