Luminiţa Spînu este ergoterapeutul care iubeşte copiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminiţa pune mult suflet în meseria pe care-o practică

Schimbarea profesiei este pentru unii şansa de a-şi găsi menirea în viaţă. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Luminiţei Spînu, care a ajuns printr-o întâmplare să urmeze cursuri de ergoterapie.

A lucrat, ca mulţi alţi brăileni, în incinta unui mare magazin, dar, ca urmare a crizei economice, a rămas fără slujbă.

A decis să lupte şi să se reorienteze pe piaţa muncii. A făcut mai multe cursuri pentru meserii diverse şi de fiecare dată a sperat că va găsi un job.

S-a lovit de mai multe obstacole în găsirea unui loc de muncă. Speranţa a apărut atunci când a aflat întâmplător că la Colegiul "Ana Aslan" se organizează cursuri de ergoterapie. Nu ştia mai nimic despre această meserie, dar a decis să încerce.

"Nu ştiam ce implică ergoterapia. Imediat după ce am aflat de aceste cursuri am intrat pe internet şi m-am documentat, apoi am decis să urmez cursurile. Am aflat că astfel pot să ajut copiii şi bătrânii cu diverse probleme şi mi-am dorit să le fiu alături în momentele grele", mărturiseşte Luminiţa Spînu.

Ergoterapia sau terapia ocupaţională are drept scop redarea independenţei persoanelor bolnave, dar şi posibilitatea de a-i ajuta să se descurce cu problemele lor.

"Ergoterapia este indicată în cazul persoanelor cu boli cronice, persoanelor cu boli mintale, cu handicap, fie că vorbim de copii, adulţi sau persoane vârstnice", explică Luminiţa Spînu.

Singura clasă de ergoterapie

Este printre cei 24 de brăileni care au avut norocul să fie cuprinşi în singura clasă de ergoterapie de la "Ana Aslan".

"Pentru meseria aceasta trebuie să pui mult suflet, să ai foarte multă răbdare, mai ales că te solicită psihic şi, nu în ultimul rând, trebuie să-ţi placă extrem de mult ceea ce faci. Dacă nu eşti o fire sufletistă şi nu-ţi place să-ţi ajuţi semenii nu poţi să-ţi faci meseria cu dăruire", explică cu emoţie în glas Luminiţa.

În cadrul atelierului de ergoterapie, pacienţii pot confecţiona diverse obiecte artizanale, pot face mărţişoare, pot împleti sau ţese, activităţi care detensionează şi relaxează şi care-i ajută la reconversia profesională.

"Cursurile au fost însoţite de practică la Organizaţia «Trebuie», la Asistenţa Socială şi la Spitalul de Psihiatrie. La «Trebuie» m-au impresionat copiii, mulţi dintre ei nu arătau că ar avea problemele de care sufereau. M-au impresionat cazurile lor şi îmi doresc să ajut astfel de copii", spune interlocutoarea noastră.

Îşi doreşte extrem de mult să lucreze cu copiii cu probleme şi spune că, pentru a înţelege şi mai bine nevoile acestora, a urmat un curs axat pe problemele micuţilor cu autism.

"Domnul care a prezentat cursul are un copil cu autism şi a povestit multe lucruri din experinţa sa personală", a mai spus Luminiţa Spînu.

Întrebări şi răspunsuri

De ce aţi ales ergoterapia?

"Mi-am dorit ceva nou şi, forţată de situaţie, m-am reprofilat. Nu regret alegerea făcută. Diriginta clasei de ergoterapie ne-a ajutat foarte mult şi ne-a făcut să înţelegem că obţinem o calificare recunoscută aici şi peste hotare numai dacă ne dăm silinţa să fim foarte buni în ceea ce facem".

Este greu să găseşti un loc de muncă?

"După terminarea liceului, am muncit ca necalificat pentru a avea un loc de muncă. Am făcut cursuri de confecţioneră, de vânzătoare, de utilizator PC, pentru a-mi găsi un loc de muncă stabil. Este foarte greu să găseşti de muncă pe criza aceasta, indiferent de pregătire".

Ce-i place

"Îmi plac foarte mult copiii, dar îmi place şi să călătoresc. Îmi plac foarte mult filmele, în special cele din care ai ceva de învăţat", spune Luminiţa Spînu. Totodată, aceasta mărturiseşte că este o fire deschisă, căreia îi place să comunice cu toţi cei aflaţi în jurul său. Pentru Luminiţa, sinceritatea este foarte impotantă şi crede că, dacă toţi ar fi sinceri, nu ar mai exista atâtea conflicte.

Ce nu-i place

"Nu-mi place minciuna şi nici nu îmi place să fiu înconjurată de oameni falşi sau de oameni care în faţă spun ceva şi pe la spate spun cu totul altceva", a conchis Luminiţa Spînu.

Profil

Născută: 13.08.1971, Brăila

Studii: Colegiul "Ana Aslan" Brăila - Ergoterapie

Profesie:- Ergoterapeut

Familie: Necăsătorită