Luminile de sărbători vor fi montate, în sfârşit, şi la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Brăila a reuşit, în sfârşit, să atribuie contractul pentru iluminatul festiv de sărbători. Instalaţiile luminoase vor fi montate de firma brăileană „Sevenerg”. Primarul Simionescu dă asigurări că oraşul va beneficia de luminile feerice până la Crăciun.

Tot edilul şef a explicat că întârzierea cu care vor fi pornite anul acesta instalaţiile luminoase a fost cauzată de birocraţie. "Totul depinde de lege. Legea achiziţiilor, urmată de alte reglementări spune că în primul rând trebuie să urci anunţul pe SEAP - iar din partea SEAP se pot face observaţii în caz că ceva nu este în regulă. Tot de acolo trebuie să vină validarea în maxim 10 zile. După aceea, oferta trebuie să stea pe SEAP ca să o vadă toată lumea, este un număr de zile. Se depun ofertele. Se analizează. Se cer clarificări dacă este ceva. Se termină. Se evaluează. Se obţine. Se comunică oamenilor pentru a vedea dacă sunt contestaţii şi abia apoi se semnează contractul. Deci, sunt nişte timpi care trebuie respectaţi", a explicat Simionescu.

Conştientă că brăilenii sunt nemulţumiţi de faptul că spiritul Crăciunului încă nu se simte în oraşul lor, aşa cum se întâmplă în alte oraşe unde luminile multicolore au fost pornite de la începutul lunii decembrie, Primăria promite că se va strădui ca instalaţiile montate în acest an să fie mult mai frumose decât cele din anii trecuţi.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare