Interlopul Dasaev, care a înjunghiat doi baschetbaliștii americani, la Brăila, a fost condamnat la 12 ani închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interlopul Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, a fost condamnat la 12 ani de închisoare cu executare, după ce în 2018 a înjunghiat doi baschetbaliști americani într-un local din Brăila. Sentința nu este definitivă, însă.

Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev FOTO: ARHIVA, ADEVARUL

Interlopul „Dasaev” a primit o pedepsele de 11 ani pentru tentativă la omor, 1 an și 6 luni pentru port și folosire fără drept de obiecte periculoase și 1 an și 6 luni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, rezultând, după contopire, pedeapsă principală de 12 ani de închisoare, potrivit debrăila.

 A înjunghiat doi baschetbalişti americani

Procurorii l-au trimis în judecată pe „Dasaev” la începutul anului 2019, acuzându-l că, în noaptea de 15 spre 16 septembrie 2018, în timp ce se afla pe holul băii de la terasa ”The Music Pub” din Brăila, a înjunghiat doi sportivi americani, care erau baschetbaliști la un club brăilean.

Cei doi baschetbalişti înjunghiaţi de interlop au ajuns la spital cu răni foarte grave, care le-au pus viaţa în pericol, şi au intrat direct în sala de operaţie. Ulterior au fost transferaţi la un spital din Bucureşti, unde au fost operaţi din nou. Ambii sportivi şi-au manifestat intenţia de a rezilia contractele cu echipa brăileană şi de părăsi România.

Dat în urmărire generală după incident, Daniel Gabriel Husein s-a predat oamenilor legii pe 17 septembrie după ce, susţine el, a aflat din presă de acuzaţiile care i se aduc. 

În apărarea sa, Dasaev a declarat că în acea seară se afla cu nepoata lui în localul amintit, iar bătaia ce a culminat cu înjunghierea americanilor ar fi avut loc după ce a mers la toaletă, unde s-ar fi întâlnit cu aceştia.

Interlopul susţine că a fost înjurat şi agresat de baschetbalişti, iar la ieşirea de la baie, aceştia l-ar fi luat la bătaie şi l-ar fi tăiat cu un obiect ascuţit pe faţă, moment în care s-ar fi ascuns în toaletă şi ar fi blocat uşa cu piciorul până la sosirea agenţilor de pază.

„Intrarea în baie era blocată de un grup de indivizi de culoare, iar la cererea mea de a mă lăsa să trec, unul dintre ei s-a manifestat agresiv verbal. La insistenţele mele de a-i împinge uşor, m-a înjurat în timp ce mă privea în ochi. La ieşire am trecut iar printre ei şi acelaşi tip ce avusese un schimb de replici cu mine îmi pune piedică şi mă împinge cu cotul. Am ripostat cu un pumn, ce a declanşat un potop de lovituri din partea mai multor persoane de culoare ce îl însoţeau pe acel individ”, spune Dasaev.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant