Incoruptibilul. Cum a refuzat un agent de poliţie de la Serviciul Rutier mita oferită de un şofer. Mituitorul, trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO adevarul.ro

Nu toţi poliţiştii sunt corupţi. Asta a demonstrat un agent brăilean din cadrul Serviciului Rutier – Ghişeul restituri permise şi certificate de înmatriculare. Acesta a refuzat de două ori, în două zile consecutive, mita oferită de un şofer care fusese prins circulând cu un autoturism în neregulă.

Gigel S. a achiziţionat, în data de 28 iulie anul curent, un automobil Volkswagen Passat pe care l-a pus în circulaţie deşi avea inspecţia tehnică periodică expirată. Bărbatul de 29 de ani, originar din oraşul brăilean Ianca a fost surprins în trafic, pe 14 august, şi amendat pentru această contravenţie şi i-a fost ridicat certificatul de înmatriculare.

După ce a fost amendat de Poliţia Rutieră, Gigel S. a mers la un centru specializat, unde a făcut ITP-ul maşinii, iar pe 18 august s-a prezentat la Serviciul Rutier pentru a-şi recupera certificatul de înmatriculare. Acolo era de serviciu agentul Valerian Mugurel Papuc, care i-a explicat că nu îi poate înmâna documentul fără o verificare în baza de date, operaţiune ce poate fi făcută doar de un singur agent, aflat în acel moment în concediu. Poliţistul i-a spus lui Gigel S. să revină în data de 22 august, când se întoarce colegul său la serviciu.

Pe 22 august, şoferul a revenit la sediul Poliţiei, prezentându-i agentului de poliţie Papuc mai multe documente, inclusiv cartea tehnică a maşinii, eliberată de autorităţile spaniole. În cartea tehnică, Sava a strecurat două bancnote a câte 50 de euro, în total 100 de euro. „Când agentul de poliţie a deschis cartea tehnică, a observat cele două bancnote şi i-a restituit imediat inculpatului cartea tehnică şi cele două bancnote, spunându-i inculpatului că nu-i trebuie aşa ceva - agentul de poliţie refuzând deci primirea sumei de bani. Agentul de poliţie i-a mai spus inculpatului că nu poate să-i restituie certificatul de înmatriculare deoarece nu s-au efectuat verificările, iar inculpatul a spus că va reveni a doua zi”, precizează procurorul Dan Tunaru care s-a ocupat de acest caz, citat de cotidianul „Obiectiv – Vocea Brăilei”.

În aceeaşi zi, poliţistul a reclamat tentativa de mită, iar Parchetul a dispus organizarea unui flagrant. Potrivit dosarului penal, în ziua de 23 august 2016, la ora 14:00, Gigel S. s-a prezentat la Ghişeul restituiri permise de conducere, iar agentul de poliţie Valerian Papuc i-a spus să intre în birou. Poliţistul a făcut copii după documentele care trebuiau să rămână la sediul poliţiei, apoi i-a solicitat lui Sava să semneze într-un registru. În final, i-a lăsat certificatul de înmatriculare pe birou.

Gigel S. i-a oferit pentru a doua oară agentului Papuc mită, de această dată suma de 50 de euro, pe care a lăsat-o pe birou. În acel moment, au intrat ofiţerii de la DGA Serviciul Judeţean Anticorupţie Brăila, care l-au reţinut pe tânărul de la Ianca şi au consemnat infracţiunea flagrantă. Ancheta a fost preluată ulterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de Gigel S., pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 23 august 2016. Zilele trecute, inculpatul a fost trimis în judecată.

Citiţi şi


 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO