Înainte de regionalizare: întâlnire istorică între edilii şefi din judeţele Brăila, Galaţi şi Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la întâlnirea de astăzi. FOTO: N.Butnaru

Autorităţile şi aleşii locali din Brăila, Galaţi şi Tulcea s-au întâlnit, astăzi, la Brăila, în Sala Mare a Prefecturii, pentru a perfecta o asociere administrativ- teritorială care să pună la punct proiecte comune pentru cele trei judeţe.

Istoria regionalizării începe să se scrie la Brăila, odată cu cea de-a doua întâlnire dintre autorităţile din Brăila, Galaţi şi Tulcea, care a avut loc astăzi. Practic, cele trei comunităţi vor să facă o asociere numită “Dunărea de Jos” care să aducă bani pentru realizarea proiectelor ambiţioase de interes comun: pod peste Dunăre, spital regional multi-clinic, aeroport, drum expres.

Întâlnirea a fost una istorică. Cel puţin aşa pretind edilii şefi din judeţele Brăila, Galaţi şi Tulcea. Asocierea se vrea una de realizare a unei metropole care să răspundă doleanţelor tuturor cetăţenilor din trio-ul Brăila- Galaţi-Tulcea, o metropolă care, fiind a doua mare aglomerare urbană după Bucureşti din România, să aibă un cuvânt de spus în faţa Constanţei atunci când se va înfăptui regionalizarea.

Proiectul principal, aşa cum a fost el enunţat la aceasta întâlnire, este construcţia podului peste Dunăre, între Brăila şi Smârdad (Tulcea), obiectiv ce ar face legatura economico-socială dar şi turistică între Moldova, Muntenia şi Delta Dunării, cu legatură chiar spre Marea Neagră, pe relaţia auto Tulcea-Constanţa. 

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, podul nici nu ar costa mai mult de 120 de milioane de euro, în cazul unei concesiuni pe lucrări publice.

“Ce trebuia să făcem am făcut, respective proiectul de fezabilitate, iar podul este între cele opt mari proiecte ale României, acum aşteptăm vesti despre finanţare, n-o putem face prin parteneriat public privat, dar găsim soluţii. Podul nu costă mai mult de 120 de milioane de euro, iar nu 300, cum cereau chinezii”, a spus Gheorghe Bunea Stancu.

Marius Stan, primarul Galaţiului, a sustinut acest proiect arătând că acest pod ar fi şi în avantajul gălăţenilor, iar nu numai al brăilenilor şi  al tulcenilor, “tocmai pentru a vorbi cu toţii aceeaşi limbă”.

“Că vorbim despre podul peste Dunăre sau despre drumul expres Brăila/ Galaţi, vorbim despre proiecte regionale. Esenţial este podul pentru trei judeţe, se vor face conexiunile, infrastructura va fi pusă la punct, iar toată lumea va avea de câştigat”, a declarat Marius Stan. 

Pe lista de proiecte comune mai sunt reabilitarea drumului dig Brăila- Galaţi, actualul DN 22, transformarea acestuia într-un drum expres, astfel ca legatura spre Măcin - Smârdan să se facă mai uşor.

“Avantajul este comun. Noi avem în vedere şi realizarea unui drum expres Brăila- Focşani- Galaţi- Tulcea- Constanţa, pentru că s-ar realiza deschiderea noastră spre ţară, deschiderea noastră spre port şi întărirea regiunii Sud-Est”, a declarat Vasile Strat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea.

Următoarea întâlnire va avea loc pe 26 aprilie, la Tulcea.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026