Fost consilier local, anchetat pentru fals în declaraţii. Firma fiului său încheiase contracte cu administraţia locală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul instanţei supreme după ce s-a descoperit că o femeie a omis să amintească în declaraţia de interese că societatea administrată de fiul ei a încasat zeci de mii de lei de la administraţia locală, în condiţiile în care la acel moment era consilier local.

Anişoara Gurgu, fost consilier local în cadrul Consilului Local al comunei Gropeni, judeţul Brăila, este cercetată penal pentru fals în declaraţii.

Potrivit inspectorilor de integritate, fostul ales s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 iulie 2019 – 25 octombrie 2020, întrucât, societatea comercială în cadrul căreia fiul său deţinea calitatea de asociat şi funcţia de administrator a încheiat două contracte comerciale de executare de lucrări cu primăria comunei Gropeni, în temeiul cărora această societate a încasat suma totală de 37.366 Lei, încălcând prevederile art. 90, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit Art. 90 din legea 161/2003, ce stipulează incompatibilităţile pentru aleşii locali, ”consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”.

Prevederile amintite se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la comiterea infracţiunii de fals în declaraţii de către Anişoara Gurgu.  

”În declaraţia de interese completată la data de 30 mai 2020 nu a menţionat contractul încheiat cu primăria comunei Gropeni de către societatea în cadrul căreia fiul său deţine calitatea de asociat şi funcţia de administrator”, spun inspectorii de integritate.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum şi-a pierdut un primar funcţia din cauza profesiei de medic. Constatările Agenţiei Naţionale de Integritate

Fost primar, acuzat de ANI că şi-a angajat nevasta pe o funcţie publică la primărie

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă