Fată de 15 ani, asaltată sexual de kinetoterapeut. „A atins-o la sân, a lovit-o cu palma peste fund“

0
Publicat:

Procurorii au făcut publice detaliile agresiunii sexuale la care a fost supusă o adolescentă de 15 ani de către un asistent medical de la spitalul din Brăila, unde venise pentru o ședință de kinetoterapie.

Fata de 15 ani a fost agresată sexual într-un cabinet medical FOTO Shutterstock

La mai bine de o lună de la momentul agresării sexuale a unei fete de 15 ani la spitalul din Brăila, apar noi detalii din anchetă vizavi de modul scandalos în care s-a comportat asistentul medical care ar fi trebuit să o ajute pe adolescentă să se recupereze.

„La data de 03.05.2023, în jurul orei 13,00, în timp ce persoana vătămată, în vârstă de 15 ani, se afla la o şedinţă de kinetoterapie la un centru de recuperare, unde urma un tratament, inculpatul a atins-o în zona sânului drept, a lovit-o cu palma peste fund şi a sărutat-o pe buze, fără acordul acesteia, în scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale”, a stabilit procurorul de caz.

Amintim că, după aproape trei săptămâni, polițiștii din Brăila au decis să îl rețină pe asistentul medical care fusese acuzat de o adolescentă de 15 ani că a agresat-o sexual.

„În urma probatoriului administrat, la data de 23 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila-Biroul Investigații Criminale l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore pe bărbatul în vârstă de 36 de ani, din Brăila.

În fapt, la data de 3 mai, barbatul, în calitate de asistent-specialist, ar fi agresat sexual o minoră de 15 ani, din orașul Însurăței, în timpul unei ședințe de recuperare efectuată în cadrul unui spital de pe raza municipiului”, au precizat reprezentanții IPJ Brăila.

Judecătoria Brăila a admis ulterior propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a bărbatului de 36 de ani pentru o perioadă de 30 de zile, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Brăila.

Reclamat penal de victimă

Fata de 15 ani din orașul brăilean Însurăței a depus plângere penală la data de 4 mai 2023 împotriva unui asistent medical de 36 de ani sub acuzația de agresiune sexuală.

Adolescenta a mers la Spitalul 3 din Brăila pentru efectuarea unei ședințe de gimnastică medicală întrucât suferă de scolioză, dar a avut parte de un cu totul alt gen de tratament.

Fata le-a spus polițiștilor că asistentul medical ar fi dezbrăcat-o și pipăit-o. Oamenii legii au deschis dosar penal pe numele bărbatului de 36 de ani și fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate în cabinetul medical unde a avut loc incidentul.

„La data de 3 mai, în timpul unei ședințe de recuperare efectuată de un asistent-specialist, în vârstă de 36 de ani, din Brăila, ar fi fost agresată sexual de către acesta. În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală”, spuneau atunci reprezentanții IPJ Brăila.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”