Două maşini s-au ciocnit frontal după ce un şofer a  scăpat autovehiculul de sub control şi a pătruns pe contrasens

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 34 de ani este cercetat penal după ce a pierdut controlul direcţiei şi a intrat cu maşina pe care o conducea pe contrasens, unde a lovit frontal un alt autovehicul care circula regulamentar.

Luni, 7 octombrie, un bărbat, în vârstă de 34 ani, din comuna Tufeşti, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 212, dinspre localitatea Tichileşti către Gropeni, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a pătruns pe sensul opus de mers şi a lovit frontal o altă maşină, condusă regulamentar de un consătean, în vârstă de 51 de ani, din sensul opus de mers.

”În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a şoferului de 51 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul şoferului vinovat de producerea accidendului rezultând că avea 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele şoferului de 34 de ani pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani