Cum arată prima cameră pentru audierea copiilor, victime ale infracţiunilor, din Tribunalul Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Triibunalul Brăila

De Ziua Internaţională a Copilului, Tribunalul Brăila a inaugurat prima cameră destinată exclusiv audierii minorilor. Astfel, mobilierul rece a fost înlocuit cu decoruri calde, cărţi şi simboluri colorate ale copilăriei.

Încăperea este amplasată în incinta Judecătoriei Făurei şi a fost amenajată din fondurile proprii ale Tribunalului Brăila. Camera a fost special amenajată pentru a crea un mediu prietenos, înlocuind tavanele înalte şi mobilierul rece cu decoruri calde, cărţi şi simboluri colorate ale copilăriei, menite să creeze o atmosferă relaxantă.

„Copiii ajung în instanţe fără voia lor. Discuţiile pe care le poartă cu magistraţii ating cele mai delicate subiecte şi este foarte important ca mediul în care aceştia sunt audiaţi să fie prietenos, pentru a ajuta la identificarea interesului superior al copilului în vederea adoptării celor mai bune decizii în favoarea acestora.

Prin amenjarea acestui spaţiu, ne-am dorit să diminuăm panica şi stresul cu care se confruntă copiii care sunt nevoiţi să retrăiască situaţii familiale neplăcute sau chiar întâmplări dramatice din viaţa lor. Audierea minorilor într-un cadru adecvat permite o mai bună instrumentare a cauzei şi o rezolvare cu celeritate a acesteia”, au transmis reprezentanţii Tribunalului Brăila. 

Sursa: Tribunalul Brăila

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

A umilit doi poliţişti veniţi să îi aducă o citaţie. Oamenii legii au fost la un pas să fie omorâţi, au scăpat cu fuga

Poliţiştii care au scăpat cu fuga ca să nu fie linşaţi. „Vreau să omor un poliţist, oricum mă duc la puşcărie, de ce m-aţi deranjat de la furat?“

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă