Cui să ne adresăm dacă suntem victima discriminării. Acest gen de comportament atinge cea mai gravă formă în cazul hărţuirii
0Fie că este vorba de bullying, în context şcolar, sau de hărţuire, în context social şi profesional, discriminarea este un comportament imoral, ilegal şi sancţionat de lege.
Indiferent de vârstă şi de contextul în care ne-am aflat la un moment dat, au existat oameni în jurul nostru care ne-au determinat să ne simţim inferiori, care au încercat să ne intimideze sau să ne scadă încrederea de sine.
Discriminarea este o acţiune care presupune un tratatement diferit, nedrept faţă de persoane, din cauza apartenenţei lor la un anumit grup social. Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate au în comun faptul ca implică o anumită formă de excludere sau de respingere.
În sens larg, discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe baza de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Discriminarea poate fi directă - atunci când o persoană este tratată mai puţin favorabil decât o altă persoană într-o situaţie similară, iar diferenţa de tratament are la bază un criteriu de discriminare (de exemplu: concedierea cuiva, decizia a nu angaja o persoană, refuzul de a înscrie sau a primi un elev într-o clasă) sau indirectă - atunci când un comportament activ sau pasiv favorizează sau defavorizează nejustificat prin efectele sale sau supune la un tratament injust şi degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate.
Discriminarea atinge cea mai gravă formă în cazul hărţuirii - comportament care duce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă sau stare de sănătate.
”Pentru a preîntâmpina efectele în plan individual şi social şi a preveni discriminarea de orice formă, reamintim că Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, derulează în acest an Proiectul ”Fără discriminare!”. Un proiect similar a fost implementat în anul 2018 de Inspectoratul General al Poliţiei Române în parteneriat cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.
Competenţa în domeniul discriminării o are Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, autoritate de stat autonomă, sub control parlamentar, care investighează, constată şi sancţionează faptele de discriminare. Consiliul este competent să primească petiţii privind discriminarea pe orice criteriu.
De asemenea, C.N.C.D. se poate pronunţa asupra faptelor de discriminare, indiferent de contextul în care acestea au avut loc, cu excepţia situaţiilor în care o lege specială prevede un alt mecanism de sancţionare. De exemplu, în Legea nr. 202/2002, republicată, privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi se prevede că atât Inspecţia Muncii, cât şi Ministerul Afacerilor Interne şi Poliţia Locală sunt competente să constate şi să sancţioneze anumite fapte de discriminare din domeniul de competenţă.
Cadrul legal în materie este reglementat, în principal, de Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 din 31 august 2000, republicată, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.